Programul Novateca în vizită de studiu la Biblioteca Publică Costeşti

1Graţie Programului Novateca, în data de 11 octombrie 2016, un grup de bibliotecari din raionul Cimişlia, însoţite de Oleg Potîngă, coordinator regional Novateca, au efectuat o vizită de studiu la Biblioteca Publică din satul Costeşti. Raionul Cimişlia a aderat recent la Programul Novateca, astfel reprezentanții acesteia au fost interesați de serviciile noi de bibliotecă, proiectelor implimentate în cadrul instituției, realizările şi succesele obținute cu sprijinul şi susținerea APL, partenerilor și voluntarilor, dar și despre greutățile întîmpinate. Oaspeții au vizitat pentru prima data localitatea, astfel șeful bibliotecii publice, maria Borta le-a făcut o prezentare în programul PPT despre sat şi despre Biblioteca Publică în care s-a reflectat strînsa colaborare dintre bibliotecă, APL şi voluntara Corpului Păcii, Cynthia Katocs.

 

”Cu doi ani în urmă era nevoie de schimbarea imaginii bibliotecii. Primul pas a fost strînsa colaborare realizată cu programul Novateca, 14686290_670501033113248_805614166_ncare a reprezentat o pistă de lansare pentru noi. Astfel, în 2014, grație unui proiect din cadrul acestui program, biblioteca a fost dotată cu 7 calculatoare și o imprimantă miltifuncțională. Mobilierul și condițiile sanitare inferioare faceau însă ca bibliotecasă nu facă față fluxului mare de utilizatori. Nu ne-am oprit după prima realizare și am căutat alte căi de a ne dezvolta în continuare. Ajutorul nostru a venit odată cu realizarea unui frumos parteneriat cu APL şi voluntara Corpului Păcii, Cynthia Katocs. Împreună am reuşit să construim un bloc sanitary, care era o necessitate primordial pentru utilizatori, am aplicat în cadrul proiectului ”Bibliotecă accesibilă- comunitate prosperă” , în urmă căruia vechiul mobilier a fost înlocuit cu altul nou, modern și confortabil. Din dorința de a realiza activitățile cultural într-o modalitate interactivă, era necesară dotarea bibliotecii cu un proiector, vis realizat în cadrul acestui proiect.”, a spus Maria Borta, șefa Bibliotecii Publice Costești.

 

14699723_670500989779919_1090639184_nColegii bibliotecari au fost familiarizaţi cu un serviciile noi implimentate în bibliotecă în urma acestei colaborări-Clubul „Engleza pentru Toţi”. În urma implimentării serviciilor noi are loc  îmbunătățirea imaginii bibliotecii și a bibliotecarului în comunitate, diversificarea utilizatorilor şi  sporește numărul utilizatorilor. Biblioteca din  Costești și-a exprimat intenția de a  colabora și în continuare pentru a realiza lucruri frumoase împreună pentru întreaga comunitate. Colegii bibliotecari din Cimişlia au rămas impresionaţi de multitudinea serviciilor, proiectelor şi vor prelua unele idei, care vor fi implimentate la ei in biblioteci.

 

 

14657710_670500799779938_793641518_n 14658286_670500759779942_910387685_n 14696935_670500749779943_2091854989_n

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×