Elevii Școlii Muzicale din Costești s-au reîntors acasă cu diplome și trofee din cadrul taberei din orașul Bacău

În perioada 17-23 august 2017, un grup format din 18 elevi și 2 cadre didactice ale Școlii de muzică „Filip Todirașcu” au participat în cadrul Taberei de Cultură Etnografică Românească, organizată în Centrul de Agrement Valea Budului în colaborare cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Bacău.

 

Copiii au colaborat activ cu elevii din Bacău, Constanța, Carei, Tulcea și Făgăraș. Pe parcursul întregii perioade, elevii au avut parte de un program foarte interesant cu participări la diferite programe culturale organizate în cadrul taberei. Deasemenea grupul a dispus de deplasări în județ la Slănic Moldova, Oituz, în municipiul Bacău, întâlniri cu oameni de cultură, primire la oficialitățile locale, program distractiv la clubul taberei.

 

Participând activ, copiii din acest grup au dat dovadă de multă cultură și educație, acumulând astfel, cunoștințe despre folclorul și dansul popular românesc. La sfârșit elevii au fost remunerați cu mai multe diplome de excelență și diplome de participare activă în cadrul programelor culturale. Pentru final, copiii au avut parte de un foc de tabără deosebit, unde au făcut schimb de contacte, adrese pentru a putea comunica și pe viitor.  

 

Transportul a fost asigurat de Primăria satului Costești. Primarul Natalia Petrea și viceprimarul, Andrei Țurcan împreună cu directorul Școlii Muzicale, Gheorghe Matei au fost alături de grupul de costeșteni la deschiderea taberei, unde le-au urat succes și amintiri cît mai frumoase.

 

În data de 24 august, elevii s-au reîntors și au vizitat Primpria Costești cu diplome și trofee de la tabără. Coordonatorul grupului, Cristina Mereacre a mulțumit autorităților pentru suport și oportunitate și a transmis diplome pentru primar și viceprimar din partea organizatorilor.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×