Locul II pentru Primăria Costești în cadrul Programului bunelor practici ale autorităților publice locale

Cele mai bune practici implementate de autoritățile publice locale din Moldova în 2016 și 2017 au fost premiate pe 18 decembrie în cadrul unei ceremonii naționale. Evenimentul a fost organizat de IDIS „Viitorul”, în cadrul Programului bunelor practici ale autorităților publice locale, care este implementat cu suportul financiar al Consiliului Europei.

Prin intermediul Programului bunelor practici învățăm să descoperim lideri la nivel local și comunități inovatoare care, în ciuda tuturor, găsesc soluții la problemele comunității. Ne mândrim că acele bune practici care sunt testate de zeci de ani sunt preluate și implementate de alte comunități și in acest fel, Moldova va face un pas înainte spre europenizare și de ce nu, spre integrare europeană”, a menționat directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac, în deschiderea Ceremoniei Naționale de Premiere a celor mai bune practici.

La rândul său, Eva Gutjahr, Șef adjunct al Oficiul Consiliului Europei în Moldova a menționat: „Știm că crearea și implementarea practicilor inovative este un exercițiu complicat, dar care aduce și foarte multe satisfacții. Din acest motiv, sunt bucuroasă că organizația noastră contribuie activ la identificarea, aprecierea, promovarea și diseminarea celor mai bune practici pentru a îmbunătăți eficiența guvernării locale. Este de datoria aleșilor locali să-și exercite autoritatea în cel mai sustenabil mod pentru a satisface necesitățile cetățenilor în fața cărora sunt responsabili”.

Programul bunelor practici scoate în evidență eroii noștri care merită tot respectul și recunoștință. Acești eroi sunt primarii, ei care reușesc să aducă schimbare la nivel local prin efortul pe care îl depun, cu resurse mici și muncă voluntară. Și merităm să fim apreciați în mod deosebit de autoritățile centrale, nu doar de partenerii de dezvoltare. Mi-aș dori foarte mult ca în procesul de democratizare a țării să avem descentralizare, autonomie locală, mai multe mecanisme și proiecte investiționale pentru comunitățile noastre”, a susținut președintele CALM, Tatiana Badan.

Autoritățile publice locale din țară au participat în acest an la patru categorii ale competiției bunelor practici și anume:1. Cetățenie activă pentru o bună guvernare transparentă; 2. Dezvoltare locală prin implicare comunitară; 3. Patrimoniul cultural-istoric, cartea de vizită a localității tale; 4. Servicii publice de calitate, mai aproape de cetățeni. Scopul Programului Bunelor Practici este acela de a identifica și disemina inițiativele originale din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.

În cadrul Ceremoniei naționale de premiere a celor mai bune practici în administrația publică locală au fost decernate 11 certificate de participare, nouă mențiuni, nouă premii de gradul III, șapte premii de gradul II și patru premii de gradul I pentru cele mai bune practici implementate de administrațiile publice locale în perioada 2016-2017. Autoritățile câștigătoare s-au ales cu trofee și diplome, iar restul participanților, cu certificate.

Astfel, au fost acordate următoarele premii:

Secțiunea: Cetățenie activă pentru o bună guvernare transparentă
Premiul I – primăria satului Budești pentru proiectul „Azi tineri consilieri – mâine lideri ai schimbării”
Premiul II – primăria satului Costești (raionul Ialoveni) pentru responsabilizarea guvernării locale și implicarea comunității în procesul decizional 
Premiul III – primăria orașului Ialoveni pentru transparența activității administrației publice locale

Secțiunea: Dezvoltare locală prin implicare comunitară
Premii speciale: primăria satului Varnița (raionul Anenii Noi) pentru prima localitate rurală din Moldova care a fost Capitala Tineretului în anul 2017 și primăria satului Copceac din UTAG
Premiul I – Grupul de Acțiune Locală „Plaiul Codrilor” din raionul Strășeni
Premiul II – primăria municipiului Strășeni pentru modernizarea sistemului de iluminat stradal și primăria comunei Ruseștii Noi pentru construcția grădiniței „Albinuța Dâmbovița”
Premiul III – primăria municipiului Ungheni pentru renovarea Parcului Central și primăria satului Copceac din raionul Ștefan-Vodă pentru că împreună cu comunitatea au plantat fapte bune transformate într-o pădure frumoasă

Secțiunea: Patrimoniul cultural-istorica, cartea de vizită a localității tale
Premiul special: Consiliul raional Soroca pentru desfășurarea festivalului-concurs naţional „Fanfara argintie”
Premiul I – primăria satului Crihana Veche (raionul Cahul) pentru promovarea valorilor istorice și culturale ale localității
Premiul II – primăria municipiului Ungheni pentru „Tabăra de sculptură Ungheni – 555 de ani” și primăria orașului Călărași pentru renovarea Muzeului de Istorie și Etnografie
Premiul III – primăria orașului Călărași pentru Festivalul viorii, primăria satului Recea (raionul Strășeni) pentru reconstrucția izvorului satului și primăria orașului Vadul lui Vodă pentru construcția Casei de Cultură

Secțiunea: Servicii publice de calitate, mai aproape de cetățeni
Premii speciale: primăria municipiului Chișinău pentru sistemul de e-notificare/e-autorizație și primăria comunei Cruzești pentru optimizarea a două instituții de învățământ
Premiul I – primăria orașului Călărași pentru cea mai energo-eficientă grădiniță din Moldova – „DoReMicii”
Premiul II – primăria orașului Anenii Noi și primăria municipiului Edineț pentru tehnologiile inovative de eficiență energetică în sistemul de livrarea a apei potabile
Premiul III – primăria municipiului Bălți, primăria orașului Telenești și primăria comunei Ruseștii Noi

De asemenea, în cadrul evenimentului de premiere diplome de mențiunea au primit și partenerii de dezvoltare care au oferit suport în implementarea bunelor practici la nivel local, și anume: Ambasada Slovaciei, Ambasada Poloniei, Ambasada Germaniei, Ambasada României, Ambasada Suediei, Biroul de Cooperare al Elveției, Consiliul județean Dâmbovița și Primăria Cluj-Napoca.

La ediţia 2015 – 2016 a Programului Bunelor Practici au participat în competiție 61 bune practici din 37 de autorități publice locale. În ce priveşte repartizarea practicilor pe regiuni, zona de Centru rămâne a fi cea mai activă. Prin urmare, din Centru au fost depuse 40 de bune practici din 23 localități, din regiunea de Nord – 13 bune practici din șapte comunități și Consiliul raional Soroca, iar opt bune practici din șase localități au fost depuse din regiunea de Sud a republicii.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliul Europei. Programul are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatorul programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau [email protected]

Sursa: www.viitorul.org

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×