Activitate pascală cu participarea tinerilor şi persoanelor în etate!

“Prin tradiții și iubire, cu Isus spre nemurire”. Cu acest generic în săptămâna  Floriilor a fost organizată  o șezătoare cu participarea tinerilor voluntari de la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor “Avante”, vârstnicilor care frecventează Centrul ”Speranța” și  femeilor din clubul persoanelor în etate.  Șezătoarea a fost găzduită de Centrul Speranța și moderată de Directorul acestei instituții, Elena Mereacre.

Atelierile de lucru din cadrul şezătorii au avut drept scop  transmiterea  și promovarea  tradițiilor și obiceiurilor pascale. Pregătirea  sărmăluțelor de post, răciturilor din fasole, tocăniței din urzici, ihneluţa din prune și legume, dar şi vopsirea  ouălor  cu  suc din  sfeclă roșie și morcov au fost unele din activităţi din cadrul atelierelor. Precum și alte bucate  au fost  pregătite  după  vechile obiceiuri şi au fost  prezentate  tinerilor  participanți.  Persoanele în etate au prezentat tinerilor tradiţiile fiecărui fel de bucate. Iar la final, au aranjat masa de sărbătoare.

Activitatea a  urmat cu desfăşurarea unei victorine unde participanții răspunzând la întrebări  au  confirmat că cunosc  și prețuiesc  tradițiile părinților și a buneilor noștri. Fiecare participant a avut de răspuns la câte o întrebare  și au primit câte un mic cadou.

Programul de cîntece  interpretate de  clubul persoanelor în etate,  dar și   cintecele  tinerilor voluntari au  dat un farmec   aparte  acestei sărbători.

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×