Voluntariat în ajun de sărbătorile Pascale cu implicarea tinerilor şi persoanelor în etate

Asociaţia Obştească  “Compasiune”  a reluat munca de voluntariat implicând persoane în etate, dar şi tineri  voluntari  de la Centrul  Prietenos  Tinerilor “Avante”  în  diferite programe sociale. Astfel, cu ocazia  sărbătorilor de Paşti,  voluntarii sânt încadraţi  în activităţi  de ajutorare  a persoanelor  în etate care au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră.  Cu sufletul curat şi  inima deschisă, dar şi cu fapte bune şi frumoase cum îi stă bine unui creştin,  voluntarii   au  grijă  ca în această săptamână  sfântă pentru noi să vina cu un zâmbet  însoţit  de un pachet de produse alimentare şi igienice la o parte din  persoanele ţintuite la pat.  Nu lipseşte  nici tradiţionalul  cozonac  de Paşte.

Elena Mereacre, preşedintele A.O. Compasiune relatează: ”Cu suportul organizaţiilor de binefacere din Moldova, dar şi de peste hotare  vom asigura  continuitatea programelor sociale pe toată perioada anului 2019” .

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×