În satul Costești a fost creat un grup de mobilizare comunitară

Sîmbătă, 23 ianuarie 2016, în sala de ședințe a Primăriei satului Costești a avut loc prima ședință de constituire a grupului de mobilizare comunitară din cadrul proiectului ”Apă potabilă pentru locuitorii satului Costești ”, implementat de A.O. Alternativa în 01colaborare cu Primăria Costești.

 

Membrii grupului, în număr de 19, au fost de diferite vîrste și ocupații, din diverse categorii sociale sau regiuni ale satului. În cadrul evenimentului costeștenii au făcut cunoștință cu proiectul în curs de implementare și scopul constituirii acestui grup.  Participanții au fost instruiți cum să se implice eficient în activități comunitare cu accent pe Drepturile Omului, să formuleze și să depună petiții privind necesitățile satului adresate Primăriei Costești. Această activitate urmărește ca cetățenii să fie abilitați să identifice cele mai stringente probleme locale și să contribuie la dezvoltarea comunitară prin intermediul ONG-urilor locale.

 

În cadrul instruirii au participat activ primarul satului Costești, Natalia Petrea, care a menționat despre importanța sesizării problemelor cu care se confruntă cetățenii și comunicării autorităților publice. Viceprimarul,Tudor Moisei a  spus că proiectele care vor fi implementate în comunitate să se axeze  cu accent pe educația și instruirea cetățenilor. Ion Stepaniuc, consilier local, în cadrul Consiliului Local Costești s-a implicat activ pe tot parcursul instruirii și a oferit sfaturi utile de colaborare cu consilierii, în vederea identificării problemelor și rezolvării acestora. Amintim, că Stepaniuc  este consilierul care a depus alături de cetățenii din regiunea Gîrlea o petiție, prin care au solicitat reînnoirea apeductului.

 

La final, voluntarul Corpului Păcii, Cynthia Katocs, care activează în primărie a împărtășit bunele practici, prin care poporul american participă la viața publică și a îndemnat membrii grupului de mobilizare comunitară să se inițieze în toate activitățile ce țin de îmbunătățirea calității vieții, iar dacă au nevoie de consultanță, ea este deschisă să contribuie. Membrii grupului au primit temă pe acasă și urmează să se întîlnească peste o lună.

 

Acest proiect este implementat detre Asociația Obștească Alternativa cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Miniaterul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA

discalimer

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location