Hramul satului Costești în 100 de imagini

Satul Costești a împlinit 444 de ani în ziua Hramului Sf. Nicolae, duminică 22 mai 2016. Sărbătoarea a adunatDSC_0938 peste o mie de săteni, artiști, concursuri sportive, numere artistice, expoziții și multă voie bună.

 

Hramul satului Costești a început cu un serviciu divin la Biserica Sf. Irh. Nicolae, oficiat de preoți din sat și din Huși, România. Biserica a devenit neîncăpătoare încă de la ora 8.00. Creștinii din Costești au venit cu familiile, prietenii și colegii, și au adus cu ei flori, dulciuri, colaci și alte bunătăți.

După amiază, directoarea Corpului Păcii în Moldova, Tracey Hébert-Seck, a vizitat satul Costești la invitația primarei Natalia Petrea și a voluntarei din cadrul primăriei, Cynthia Katocs. Doamna Tracey a vizitat Primăria, biblioteca publică unde a fost construit un grup sanitar în cadrul unui proiect finanțat prin intermediul Corpului Păcii. 

 

Înaintea deschiderii oficiale a sărbătorii au fost finalizate aprigele bătălii pentru găină, iepure, cucoș și berbec. Cei mai puternici și curajoși bărbați și-au etalat puterea prin lupte, care au adunat sute de spectatori, preț de câteva ore. Președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, alături de administrația publică locală, au înmânat trofeele câștigătorilor.

Deschiderea Hramului satului a avut loc printr-un tedeum realizat de preoții satului Costești și din Huși. La eveniment au fost prezenți președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu; Excelența Sa Vita Dobele, Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova; consilieri raionali, primarul satului Ruseștii Noi, Pavel Codreanu; ex-ministrul Agriculturii, Ion Sula; etc.

 

Oaspeții au vizitat fiecare expoziție, au comunicat cu oamenii, au felicitat locuitorii cu prilejul Hramului Sf. Nicolae și au gustat din bucatele pregătite de gazde.

 

Hora satului Costești a fost acompaniată de ansamblurile de muzică din satul Costești, copiii și elevii tuturor instituțiilor de învățământ. Pe scenă au urcat și interpreții Ion Suruceanu și Igor Cuciuc, care au adunat sute de oameni la concert, dans și voie bună.

Sărbătoarea a durat până la miezul nopții.

P1420143 P1420080 P1420074 P1410995 P1410980 P1410930 P1410865 P1410756 P1410749 P1410776 P1410794 P1410795 P1410837 P1410846 P1410748 P1410744 P1410739 P1410735 P1410701 P1410698 P1410684 IMG_2962 IMG_2734 IMG_2703 DSC_0990 DSC_0985 DSC_0969 DSC_0949 DSC_0941 DSC_0938 DSC_0936 DSC_0933 DSC_0929 DSC_0927 DSC_0915 DSC_0912 DSC_0910 DSC_0902 DSC_0876 DSC_0873 DSC_0866 DSC_0854 DSC_0847 DSC_0836 DSC_0826 DSC_0823 DSC_0819 DSC_0814 DSC_0805 DSC_0801 DSC_0790 DSC_0771 DSC_0762 DSC_0758 DSC_0748 DSC_0727 DSC_0706 DSC_0693 DSC_0681 DSC_0644 DSC_0627 DSC_0621 DSC_0608 DSC_0600 DSC_0596 DSC_0595 DSC_0589 DSC_0587 DSC_0563 DSC_0549 DSC_0527 DSC_0525 DSC_0523 DSC_0516 DSC_0514 DSC_0504 DSC_0468 DSC_0449 DSC_0436 DSC_0196 DSC_0126 DSC_0106 DSC_0101 DSC_0094 DSC_0089 DSC_0086 DSC_0085 DSC_0080 DSC_0077 DSC_0027 DSC_0009 DSC_0004 berbecul berbecul 2 13282890_1573340982964790_2082253441_o 13275703_567633736750958_2041991118_n 13262577_1573340969631458_1252066949_o 13238913_1023230724426520_7592721454715772766_n 13236258_567680130079652_993625068_n _MG_6595

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location