Satul Costești s-a înfrățit cu municipiul Bacău din România

În ultima zi de primăvară  satul Costești, raionul Ialoveni din Republica Moldova  a semnat acordul de înfrățire cu municipiul Bacău din România  în cadrul ședinței ordinare a P1430194consiliului local .

Primarul interimar Ilie Bîrzu a prezentat în plenul ședinței delegația din partea satului  nostru și a comunicat consilierilor despre necesitatea semnării acestui acord pentru apropierea relațiile economice, sociale și culturale dintre cele două maluri ale Prutului. Primarul satului Costești Natalia Petrea luat cuvîntul în cadrul ședinței, unde a mulțumit pentru deschiderea autorităților publice din Bacău și și-a exprimar încrederea în implementarea proiectelor în parteneriat cu municipiul înfrățit.  De asemenea au vorbit și vicepreședintele raionului Ialoveni, Tudor Grigoriță și ex-ministru, președintele Asociației producătorilor de struguri din satul Costești, Ion Sulă, unde au prezentat cele mai importante sectoare pentru colaborare dintre comunități, și anume domeniul economic, social și cultural.  În cadrul discuțiilor, consilierii locali Nichita Neculae și Timofte Paul Valerian  au felicitat ambele localități pentru acordul semnat, după 8 ani de negocieri și au menționat că se vor bucura nespus dacă vor avea în piețile din Bacău produse agricole din satul Costești.

Ceremonia de semnare a acordului de cooperare între municipiul Bacău, județul Bacău din Romania și satul Costești, raionul Ialoveni, Republica Moldova a fost încheiată la finalul ședinței consiliului local.

Delegația din satul Costești a vizitat Colegiul de artă din Bacău, unde studiază 1000 de elevi, unde s-a vorbit despre o potențială înfrățire dintre instituțiile educaționale a P1430209acestor două comunități pentru a face schimb de experiență și a dezvolta activități și proiecte educaționale în comun. Tot în cadrul vizitei, Ex-ministrul,președintele Asociației producătorilor de struguri din satul Costești, Ion Sulă a avut întîlniri cu managerul Selgros Cash&Carry și managerul de la Agricola în vederea stabilirii relațiilor de parteneriat, unde au vorbit despre capacitățile de producere ale ambelor părți și cadrul legal privind exportul și importul mărfurilor.

În cadrul delegației din satul Costești a fost și președintele AO Alternativa, Maria Bivol care în urma realizării unui parteneriat la inițiativa Asociației pentru Dezvoltare Activă din Bacău, în cadrul programului Erasmus+ , au fost selctați pentru dezvoltarea proiectului ”Non-Formal Education in Action”.

În cîteva săptămîni acordul va intra în vigoare, astfel că ambele localități vor avea cadrul legal, în baza căruia vor putea dezvolta proiecte în comun.

Vezi mai jos galeria de fotografii din cadrul evenimentului  cu momentul discursurilor și a semnării acordului.

P1430088 P1430110 P1430115 P1430144 P1430155 P1430165  P1430174 P1430178 P1430204 P1430206 P1430215 P1430219 P1430226 P1430240 P1430246

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×