Apeduct nou pentru 195 de gospodării din satul Costești

Joi, 29 septembrie, a fost organizată recepția lucrărilor privind conectarea apeductului zonei Gîrlea la o sursă de apă potabilă de calitate pentru 195 de gospodării. Evenimentul a dat start prin informarea cetățenilor despre cum a început, fiecare etapă de implementare și provocările întîlnite pe tot parcursul lucrărilor. Maria Bivol, președintele A.O. Alternativa, care a lansat acest…

CONTINUARE

Se anunță ședință extraordinară a Consiliului Local Costești

       În conformitate cu prevederile art. 29, alin.1 şi art. 16, pct. 2 din Legea nr. 436–XVI din 28.12.2006 privind Administraţia Publică Locală, primarul satului Costeşti care suplinește atribuțiile Nataliei Petrea, dnul Moisei Tudor a emis dispoziţia nr. 155 din 16 septembrie 2016 prin care a dispus convocarea consiliului local Costeşti în şedinţă extraordinară pe data…

CONTINUARE

Alexei Luca vrea să coloreze satul Costești cu suportul localnicilor

Pictorul Alexei Luca, care a pictat toate stațiile de microbuz din satul Costești revine acasă din Statele Unite ale Americii cu planuri grandioase pentru localitatea de baștină. Astfel, Alexei lansează o campanie de fundraising pentru a colecta bani, în vederea procurării culorilor, instrumentelor necesare de lucru și un lunch pe zi.              ”Vreau și cred că…

CONTINUARE

Persoanele în etate din satul Costești au un centru comunitar

Satul Costești s-a înzestrat cu un centru comunitar pentru persoane în etate, in urma unui proiect major al Asociației Obștești Alternativa în colaborare cu Primăria Costești. Evenimentul de deschidere a centrului a avut loc joi, 8 septembrie 2016, în incinta instituției care se află în cadrul anexei centrului de sănătate din sat.   Evenimentul a dat start…

CONTINUARE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location