Biserica ”Sf. Arhanghelul Mihail”

Amplasare: satul Costeşti, regiunea Gârlea, strada Unirii, nr.11.

Prima biserică construită în satul Gârlea este biserica cu hramul ”Sf. Arhanghel Mihai”l în anul 1805 și refăcută în anul 1884. Biserica a fost construită din nuiele și acoperită cu scânduri pe deasupra tencuielii.
Astăzi ne-a rămas ca amintire un cupolaș înălțat pe locul unde a fost Sfântul Prestol al bisericii și alături 2 pietre de mormânt fără inscripții. Probabil aici odihnesc foștii slujitori ai sfântului Altar străbun.

Conform unor date, locul bisericii actuale a fost sfințit în anul 1922 de Mitropolitul Iurie Grosu. În 1924 din inițiativa lui Sula Afanasie, Sula Vasile, Sula Teodor, Stepaniuc Mihail, Ionaș Ioan Solomon s-a început rezidirea bisericii.
Icoana satului o determină frumusețea bisericii cu oamenii gospodari și încălziți de cuvântul lui Dumnezeu cu care părintele Feodor Postica știe să-i unească în sporirea credinței și a faptelor bune.

Actualul preot-paroh al bisericii cu hramul Sf. Arhanghel Mihail din satul Costești-Gârlea este Feodor Pimen Postica născut la 1 septembrie 1955 în satul Costești, raionul Ialoveni (atunci raionul Cotovschii).
A făcut studii la seminarul teologic din Odessa. În 1991-1992 a slujit în comuna Văsieni, județul Chișinău. Din 1992 până în prezent slujește la biserica cu hramul ”Sf. Arhanghel Mihail” din satul Costești-Gârlea.

 

 

 

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location