Invitație la evenimentul de comemorare a victimelor celui de al doilea val de deportări din Basarabia

Mîine, 6 iulie  2018, ora 08:00, în satul Costești va avea loc evenimentul de comemorare a victimelor celui de al doilea val de deportări din Basarabia, din 6 iulie 1949, la memorialul ”Gloria Eroilor”.

Evenimentul va fi marcat prin prezența preoților din satul Costești, care vor susține o slujbă de pomenire, iar reprezentanții administrației publice locale în frunte cu doamna primar Natalia Petrea vor depune flori și un omagiu adus victimelor. Deasemenea primăria Costești va oferi cite un ajutor bănesc familiilor deportate din localitate, aflate în viață. Elevii instituțiilor școlare vor susține cîte un recital de poezii în acest context. În semn de doliu vor fi coborîte în bernă drapelele din localitate

Informăm că acum 69 de ani, sovieticii au deportat 11.293 de familii – 35.796 persoane, dintre care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”. Operaţiune denumită conspirativ „IUG”/Sud s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location