Denivelări artificiale instalate în 4 zone ale străzii centrale din satul Costești

Primăria Costești informează șoferii că marți, 18 septembrie 2018 au fost instalate patru denivelări artificiale pe strada Ștefan cel Mare din satul Costești. Zonele beneficiare sînt: Grădinița ”Andrieș”, Primăria Costești-Casa de Cultură-Centrul de Sănătate, Liceul Teoretic ”Olimp”, și Gimnaziului Costești – Grădinița ”Scufița Roșie”. Indicatoarele de prevenire privind existența denivelărilor vor fi instalate în cel mai apropiat timp.

Denivelările artificiale au scop de a reduce viteză șoferilor pe strada centrală, în special în zona instituțiilor de învățămînt, unde este fluxul mare de copii. Echipamentele au costat bugetul local 40 000 lei și au fost procurate în urma unei petiții din partea sutelor de părinți din sat, în vederea evitării accidentelor.

Primăria Costești aduce sincere mulțumiri Inspectoratului de Poliție Ialoveni pentru intervenție și autorizarea instalării acestora. Autoritățile publice locale își exprimă speranța că prin acest proiect, numărul mare de accidente cu implicarea copiilor în ultima perioadă să se reducă la zero, iar șoferii să se responsabilizeze în adaptarea vitezei la circularea pe străzile din satul Costești.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location