Săptămâna națională a voluntarilor !!!

În perioada 1 – 7 octombrie 2018 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2018 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a XII-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican. 

SNV este evenimentul care mobilizează un număr mare de organizaţii şi cetățeni din toată țara pentru a promova voluntariatul şi implicarea civică a comunităţii. Evenimentul este inclus în art. 15 pct. (2) lit. a) din Legea Voluntariatului Nr. 121 din 18.06.2010. Pe parcursul unei săptămâni autorităţile publice, instituţiile publice, organizaţiile societăţii civile și grupuri de inițiativă în parteneriat cu mass-media, business-ul, persoane publice etc. realizează campanii de sensibilizare, dezbateri pe tema voluntariatului, acţiuni de caritate, salubrizare, şezători, instruiri etc. Pentru mai multe informații vedeţi ultimele rapoarte: Raport SNV 2014Raport SNV 2015, Raport SNV 2016, Raport SNV 2017.

Invităm autorităţile publice centrale, raionale, primăriile, alte instituţii publice necomerciale, organizaţiile societăţii civile și grupurile de inițiativă, să descarce FORMULAR DE PARTICIPARE SNV 2018, să-l completeze şi să-l trimită până la data de 27 septembrie pe adresa de e-mail a coordonatorului din zona respectivă sau pe adresa: tdv.secretariat@gmail.com (în cazul în care nu există un coordonator desemnat). Organizațiile care nu au reușit să transmită formularul până la 27 septembrie, o pot face și pe parcursul SNV. Datele de contact ale persoanelor care deţin poziţia de Coordonator sunt:

  1. Anenii Noi, Tatiana LAPICUS, Coordonatoare Raională SNV Anenii Noi; Specialistă principală, protecţia drepturilor copilului, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, Consiliul Raional Anenii Noi: [email protected], 067 695 994.
  2. Basarabeasca, Pavel IOVCEV, Coordonator Raional SNV Basarabeasca; Coordonator de voluntari, A.O. Feedback: [email protected], 069 224 112.
  3. Briceni, Victor GONCIAR, Coordonator Raional SNV Briceni; Specialist principal, Direcția Învățământ, Consiliul Raional Briceni: [email protected], 060 200 053 / 024 723856.
  4. Cahul, Mihaela Forțu, Coordonatoare Raională SNV Cahul; Coordonatoare de program, A.O. Perspectiva: [email protected], 078 597 611.
  5. Cantemir, Tatiana BARANOV, Coordonatoare Raională SNV Cantemir; Specialistă principală, Serviciul Cultură și Turism, Consiliul Raional Cantemir: [email protected], 079 018 955.
  6. Călărași, Zinaida BĂDĂRĂU, Coordonatoare Raională SNV Călărași; Vicepreşedintă, Consiliul Raional Călărași: [email protected], 067 663 078.
  7. Căuşeni, Vera CIUCHITU, Coordonatoare Raională SNV Căușeni; Preşedintă, Asociaţia Psihologilor Tighina: [email protected], 069 086 731.
  8. Cimişlia, Iulia COJOCARU, Coordonatoare Raională SNV Cimișlia; Șefa secției cultură, Consiliul Raional Cimișlia: cojocaruiulia7@yahoo.com, 024 122 746.
  9. Ceadîr-Lunga – Irina OMELCIUC, Administrația raională Ceadîr-Lunga,[email protected], 061 114 115
  10. Comrat, Olga TRETIAC, Direcția principală tineret și sport, Comitetul Executiv, UTAG, [email protected], 069 624 631
  11. Criuleni, Renata UNGUREAN, Coordonatoare Raională SNV Criuleni; Specialistă în domeniul tineret, Consiliul Raional Criuleni: [email protected], 060 099 916.
  12. Dondușeni, Victoria COJOCARU, Coordonatoare Raională SNV Dondușeni; A.O. Tinerele Femei Cernoleuca: [email protected], 079 383 388.
  13. Drochia, Vera FLOCEA, Coordonatoare Raională SNV Drochia; Direcția Învățământ Drochia, Responsabilă pentru activitate educativă, Consiliul Raional Drochia: [email protected], 068 954 340.
  14. Dubăsari, Svetlana ISAICUL, Coordonatoare Raională SNV Dubăsari; Specialistă-coordonatoare, metodistă, Direcția învățământ general, Consiliul Raional Dubăsari: [email protected], 068 921 379.
  15. Edineţ, Diana RUSU, Coordonatoare Raională SNV Edineț; Specialistă principală, Direcția de asistență socială și protecție a familiei, Consiliul Raional Edineț: [email protected], 060 483 185.
  16. Fălești, Viorica HAREA, Coordonatoare Raională SNV Fălești; Centrul de Creație pentru Copii și Tineri ”L. Găină”, Consiliul Raional Fălești: [email protected], 067 131 674.
  17. Florești, Ina LITRA, Coordonatoare Raională SNV Florești; Șefa Direcției Cultură, Turism Tineret și Sport, Consiliul Raional Florești: [email protected], 069 027 199.
  18. Glodeni, Svetlana RUDENCO, Coordonatoare Raională SNV Glodeni; Specialistă în relații cu publicul, Consiliul Raional Glodeni: [email protected], 079 413 100.
  19. Hînceşti, Nicolae TAȘCA, Coordonator Raională SNV Hîncești; Manager Centrul Raional în domeniul tineret,  Consiliul Raional Hîncești: [email protected], 069 977 424.
  20. Ialoveni, Victor PLETOSU, Coordonator Raional SNV Ialoveni; Specialist principal în domeniul tineret, Consiliul Raional Ialoveni: [email protected], 068 230 922.
  21. Leova, Ștefan CARAGJOV, Coordonatore Raional SNV Leova; Specialist Superior Sport și Sport, Consiliul Raional Leova: [email protected], 068 522 905.
  22. Nisporeni, Angela IONEL, Coordonatoare Raională SNV Nisporeni; Specialistă principală, Secția cultură, tineret și sport, Consiliul Raional Nisporeni: angela.ionel2000@gmail, 067 322 685.
  23. Ocnița, Victor URSAN, Coordonator Raional SNV Ocnița; Specialist principal în domeniul tineret și sport, Consiliul Raional Ocnița: [email protected], 078 882 202.
  24. Orhei, Svetlana TARAS, Coordonatoare Raională SNV Orhei; Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor: [email protected], 069 957 700.
  25. Rezina, Liuba STAVINSCHI, Coordonatoare Raională SNV Rezina; Președintă, A.O. „Nufărul”: [email protected], 079 779 411.
  26. Rîșcani, Igor GORODEA, Coordonator Raional SNV Rîșcani; Specialist, Direcția Învățământ, Tineret, Sport, Consiliul Raional Râșcani:  [email protected], 069 33 80 30.
  27. Sîngerei, Viorel ONCEANU, Coordonator Raional SNV Sîngerei; Specialist în domeniul tineret și sport, Consiliul Raional Sîngerei: [email protected], 069 026 758.
  28. Soroca, Natalia COJOCARI, Coordonatoare Raională SNV Soroca; Specialist în domeniul tineret, Primăria Soroca: [email protected], 069 344 403.
  29. Străşeni, Ecaterina BULICANU, Coordonatoare Raională SNV Strășeni; Asociaţia pentru Educaţie Neoumanist: [email protected], 079 630 619.
  30. Şoldăneşti, Marina CUCEREANU, Coordonatoare Raională SNV Șoldănești; A.O. Prudens: [email protected], 060 079 962.
  31. Ştefan Vodă, Valentina UȚA, Coordonatoare Raională SNV Ștefan Vodă; Direcţia Cultură, Tineret, Sport şi Turism, Consiliul Raional Ștefan Vodă, [email protected], 024 222648 / 067 306 622.
  32. Taraclia, Victoria VOITOVICI , Coordonatoare Raională SNV Taraclia; Specialistă în domeniul tineret, Direcția de Învățământ, Consiliul Raional Taraclia: [email protected], 079 385 977.
  33. Telenești, Valeriu LAZARENCO, Coordonator Raional SNV Telenești; Jurist, Consiliul Raional Telenești: [email protected], 069 364 807.
  34. Ungheni, Tatiana LAZAR, Coordonatoare Raională SNV Ungheni; Specialistă principală, Direcția Învățământ, Tineret și Sport, Consiliul Raional Ungheni: [email protected], 068 062 504.\
  35. Vulcănești, Igor PETCU, administrația raionului Vulkănești,  [email protected], 068 312 469.
  36. Mun. Bălţi, Renata GRĂDINARU, Coordonatoare Municipală SNV Bălți; Președintă, AO „Afina”: [email protected], 069 342 988.
  37. Mun. Chişinău, Mihai ROTARU, Coordonator Municipal SNV Chișinău; Coordonator dezvoltare organizațională CNTM: [email protected], 068 735 839.

Vă informăm că toate activităţile de voluntariat vor fi incluse în Calendarele raionale și municipale de activități SNV 2018 care va fi prezentat mass mediei naţionale începând cu data de 26 septembrie 2018. După încheierea evenimentului, TDV va elabora Raportul SNV 2018 care va fi postat pe Internet.

Menționăm că toate pozele de la activitățile de voluntariat organizate în SNV 2018, care vor fi distribuite pe relețele de socializare folosind hashtag-ul „#SNV2018” vor participa automat la concursul celor mai interesante poze din SNV 2018, iar câștigătorii vor primi premii de la TDV / Coaliția Voluntariat.

Evenimentul este organizat de Asociația Obștească „Tinerii pentru dreptul la viață” (TDV) şi susţinut prin proiectul „SNV 2018 – Hai în gașca voluntarilor”, din cadrul Programului anual de Granturi pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

SNV 2018 în UTA Găgăuzia este organizat în parteneriat cu A.O. VESTA și cu suportul Fundației Soros-Moldova.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

Andrei GAIU, Director Executiv

Asociaţia Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat
Tel: 022 567 551; 079 45 00 27
E-mail: tdv.secretariat@gmail.com

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location