„Împreună, vom încuraja antreprenoriatul social în R. Moldova”
Mediatoarea Natalia Bortă, despre a cincea Convenţie moldo-americană
Când a trebuit să vorbesc cu Natalia Bortă despre Convenţia Moldo-Americană de la San Francisco (MAC5), imediat mi-am amintit de MAC4, de anul trecut, care a avut loc la Miami. Acolo Natalia venise cu o idee foarte interesantă, cea de a organiza în Moldova o Academie de Negociere pentru Femei şi, în general, de a introduce conceptul de Curte de Mediatori de dimensiuni mici, când oamenii se pot înţelege între ei fără a ajunge la şedinţe de judecată. „Judecătorii, acasă, nici nu vor să audă de mediere, fiindcă nu ar fi în favoarea lor”, spune Natalia. Cu ea ne întâlnim şi în acest an. Să facem cunoştinţă pe îndelete.
–Cine este Natalia Bortă?
–Chiar mulţumesc că m-ai întrebat, pentru că şi azi mă mai frământă întrebarea „cine sunt”? Sunt originară din Costeşti, Ialoveni. Am venit în SUA în 2015, după ce, acasă, am absolvit Facultatea de Drept. Venisem pentru a mă încadra într-un program de masterat în Alternarea Conflictelor. Nicicând nu am avut intenţia de a pleca definitiv, deşi aveam planuri mari, aveam nevoie de educaţie şi de practică în domeniu, lucruri pe care, acasă, din păcate, nu puteam să le primesc. Aici, mă ocup de cererile de despăgubire de dimensiuni mici, până la 10.000 USD, în cinci curţi de judecată din Los Angeles, care face parte din AAA (American Arbitration Association). Mă simt foaret bine în sălile curţilor americane, mai ales atunci când clienţii au încredere în mine şi în ceea ce fac. În contrast, mă iau fiorii ori de câte ori îmi amintesc de curţile de judecată de acasă. Dar cât timp ai? Că eu pot să povestesc la infinit. Poate facem un interviu seprat, în care să vorbesc la tema asta extraordinară în detalii? Ori, mai bine, vorbim în ianuarie, când voi face un stagiu la ONU, la Ombudsman&Mediation Services. Voi lucra în departamentul care cercetează plângerile în domeniul muncii. Îmi imaginez că voi avea şi mai mult de povestit atunci. Dar, să revenim la subiectul Convenţiei Moldo-Americane de la San Francisco. Sunt unul dintre organizatori, fiind la o aruncătură de băţ de San Francisco. Doresc să contribui cu ce pot la aceasta. Sunt organizatoarea panelului „Antreprenorul Anului în SUA”.
–Şi ce îşi propui să realizezi prin intermediul acestui panel?
–Scopul secţiunii este de a dezvălui istoriile de succes ale antreprenorilor moldoveni din SUA, vorbesc aici de cei care au înregistrat realizări remarcabile în business, implicându-se activ şi în viaţa social-economică din R. Moldova. Secţiunea „Antreprenorul Anului în SUA” din cadrul MAC5 îşi propune să încurajeze implicarea activă a antreprenorilor moldoveni din Diaspora SUA în orice sector de dezvoltare din R. Moldova. Considerăm că fiecare dintre noi poate contribui la dezvoltarea ţării, chiar şi aflându-se departe de casă. Deşi, cei din diasporă au backgrounduri foarte diferite şi fiecare va veni cu idei proprii, sper că oamenii vor fi open-minded (lipsiţi de prejudecăţi), deschişi în a învăţa unul de la altul. Avem o diasporă puternică în SUA. Uneori, mi se pare că noi, cei de aici, suntem mai mult implicaţi decât alţii în afacerile de acasă. Ne dăm seama că implicarea noastră contează.
–Care este mesajul dvs. către moldovenii din SUA, eventuali participanţi la MAC5 de la San Francisco?
–În primul rând, vreau să spun că am fost inspirată de MAC4, de la Miami. La început, mi s-a părut că a fost organizată de nişte sponsori, dar când am aflat că a fost organizată de cetăţenii noştri din SUA, care contribuise cu timp şi finanţe proprii, am fost şi mai inspirată. MAC5 va fi o oportunitate de a întâlni moldoveni care lucrează în SUA în domenii şi profesii diferite şi a face un fel de networking. Eu, de exemplu, n-am ştiut că avem până şi actori din R. Moldova care lucrează aici. Vom avea panelişti şi alţi oaspeţi interesanţi. Ne vom convoca împreună pentru a face schimb de experienţă şi pentru a găsi metode de a încuraja antreprenoriatul social în R. Moldova.
Irina VanPatten, SUA Sursa info: www.zdg.md Sursa foto: Facebook Natalia Bortă