Satul Costești a fost vizitat de Prim-Ministrul Republicii Moldova

Astăzi, 1 octombrie 2020, satul Costești a fost vizitat de Prim-Ministrul Republicii Moldova, dl. Ion Chicu alături de echipa sa de lucru.

Astfel, Premierul și Președintele raionului Ialoveni au fost întîmpinați de către Primarul satului Costești, dl. Vasile Borta, unde alături de consilierii locali, cetățenii localității și aparatul primăriei au discutat despre problemele prioritare cu care se confruntă locuitorii din Costești. Reprezentanții APL au declarat că ploile torențiale din vara anului 2020 au provocat pagube considerabile producătorilor agricoli din localitate. În acest context, premierul a declarat că Guvernul urmează să identifice resursele necesare pentru a continua procedura de onorare a despăgubirilor.

Totodată, primarul localității, Vasile Borta, a vorbit despre necesitatea investițiilor în proiecte de aprovizionare cu apă și de gestionare a deșeurilor solide, renovarea Casei de Cultură din Costești și a celor patru grădinițe, dar și finalizarea Complexului turistic-sportiv. În acest context, Ion Chicu a precizat că într-adevăr localitatea Costești este una din cele mai mari din țară și cu cele mai multe proiecte în desfășurare și va depune tot efortul pentru a susține nevoile costeștenilor.Vizita Prim-ministrului Chicu a continuat la Liceul Teoretic „Olimp” din Costești, unde au loc lucrări de renovare a acoperișului. Ca urmare a precipitațiilor, au fost afectate ambele etaje, inclusiv rețeaua de cablare. Astfel, procesul educațional a trecut în regim online.

În acest sens, premierul a dispus să fie luate măsuri urgente de remediere a consecințelor intemperiei, inclusiv din contul operatorului economic, responsabil de lucrări, pentru ca elevii să se întoarcă la ore cât mai urgent. ”În paralel, trebuie efectuată expertiza clădirii, pentru că siguranța copiilor este prioritară”, a menționat Ion Chicu.

Primarul, Vasile Borta a mulțumit oaspeților pentru vizită și a menționat că: ”Suportul Guvernului în astfel de situații excepționale în care se află satul Costești este necesar mai mult ca oricând, atît pentru agricultorii afectați de ploile torențiale, cît și pentru instituțiile publice care au nevoie urgentă de investiții !”.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location