Primăria satului Costești lansează oferta publică de obligațiuni emise de APL

Primăria satului Costești din raionul Ialoveni anunță inițierea unei oferte publice de obligațiuni în valoare totală de 4,5 milioane lei. Fondurile atrase prin această emisiune vor fi direcționate către finalizarea stației de epurare și punerea în funcțiune a sistemului de canalizare din localitate – un proiect de importanță strategică pentru comunitate.

Oferta este structurată în trei clase de obligațiuni, în valoare de câte 1,5 milioane de lei fiecare, cu termen de circulație de 2 ani (clasa I), 3 ani (clasa II) și 4 ani (clasa III). Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei.

Perioada de subscriere a obligațiunilor este cuprinsă între 22 septembrie – 5 octombrie 2025, inclusiv, în zilele lucrătoare, conform programului de lucru ale Intermediarului maib.

Înainte de a investi, recomandăm consultarea Prospectului ofertei publice, disponibil aici.

Obligațiunile emise de APL sunt instrumente financiare emise de autorități locale pentru finanțarea investițiilor de infrastructură. Proiectul de la Costești va aduce beneficii multiple, inclusiv:

  • sociale și de mediu, prin creșterea calității vieții locuitorilor și protejarea mediului;
  • economice, prin consolidarea infrastructurii și stimularea dezvoltării locale;
  • financiare, prin asigurarea sustenabilității bugetului comunității.

Prospectul ofertei publice poate fi consultat la sediul Emitentului (str. Ștefan cel Mare, 115, s. Costești, r. Ialoveni, MD-6813) și la sediul maib (str. 31 August 1989, 127, mun. Chișinău, MD-2012) pe toată perioada de derulare a ofertei.

În contextul lansării, Primăria Costești, împreună cu maib, în colaborare cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” și cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, va organiza un eveniment de prezentare a emisiunii de obligațiuni pe 22 septembrie 2025, ora 09:30, la maib park (Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 127).

Persoanele interesate sunt invitate să participe și să afle mai multe despre această oportunitate de investiție.

Investește simplu, sigur și ușor.

Datele de contact ale Intermediarului:
📞 +373 22 303-397 | +373 22 303-297 | +373 22 303-237
📧 [email protected]

PROSPECT Costeti Final

Notice on the initiation of the public bond offering issued by Costești village Avizul privind inițierea ofertei publice de obligațiuni emise de APL satul Costești
DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.