Vizită de monitorizare la Complexul Sportiv din satul Costești

Vizită de monitorizare la Complexul Sportiv din satul Costești

Marți, 10 octombrie 2017, în satul Costești a avut loc o vizită de studiu la Complexul Turistic Sportiv Costești, care se află în primă etapă de construcție. Directorul Agenției de Dezvoltare Centru, Viorel Jardan împreună cu reprezentanți al mass-mediei regionale și naționale au vizitat proiectul și au purtat discuții cu primarul satului Natalia Petrea și agentul economic selectat pentru a realiza lucrările.

Agentul economic a informat că la moment au fost realizate lucrările de terasament, drenajul și se lucrează la tribune, la care deja se toarnă coloanele din beton. Jurnaliștii au discutat cu autoritățile publice locale și au oferit întrebări despre planul de acțiuni al proiectului. Reprezentanții Primăriei au discutat cu ADR Centru despre unele condiții tehnice și lucrări adiționale, care au apărut pe parcursul construcțiilor.

Amintim că satul Costești implementează proiectul ”Construcția Complexului Turistic Costești”, care valorează 32 mln lei, dintre care FNDR susține financiar proiectul cu 22,5 mln lei, iar restul sumei va fi contribuția Federației Moldovenești de Fotbal, Consiliul Raional și Primăria Costești. Complexul prevede o  arenă cu o capacitate de 1500 locuri, un teren de fotbal, pistă pentru alergări, sărituri în înălțime, parcare, vestiar și toate condițiile pentru beneficiari, care va fi gata în 2019.

 

 

Add Comment