Voluntarii CSPT Avante din satul Costești campioni în cadrul ”Robinzonadei”

În perioada 12-15 mai 2016, Centrul de Resurse la nivel Național în Serviciile de Sănătate Prietenoase Tinerilor ”Neovita” în colaborare cu Ministerul Sănătății al Republicii IMG_2246Moldova, Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Primăria Ignăței(Rezina) au organizat ”Tabăra de supraviețuire pentru copii și adolescenți ROBINZONADA MD” în apropierea satului Ignăței, Rezina. Tabăra se desfășoară al patrulea an consecutiv. Anul acesta au participat peste 70 de copii și adolescenți din toată republica.

 

Voluntarii CSPT ”Avante” împreună cu coordonatorul lor au asistat în cadrul acestei tabere și s-au implicat activ în toate activitățile:

”Traseul pentru supraviețuire”, ”Căutarea comorilor”, ”Tragerea la țintă”.
Chiar dacă au participat pentru prima dată la acest concurs, voluntarii CSPT ”Avante” s-au clasat pe locul 3, și s-au întors acasă cu o diplomă și cupă a echipei, dar și diplome de mențiune pentru fiecare participant.

 

În decursul celor patru zile, tinerii au învățat cum să reacționeze în diferite situații excepționale. ”Oferirea primului ajutor” a fost un alt subiect discutat dar și simulat de către participanți.
Din program nu au lipsit nici jocurile de interacțiune, prezentările artistice și plimbările prin pădure.

 

Participând la tabără tinerii și-au îmbunătățit anumite aspecte educative ce țin de capacitatea de orientare în spațiu și capacitatea de a accepta eșecul în fața altora, creșterea stimei de sine, educarea corectă a spiritului de competiție, stimularea capacității de lucru în echipă.

 

Mihaela Chifan, voluntară Cspt Avante, susține: ”Aceste zile au fost o adevărată aventură, ne-am simțit ca niște adevărați robinsoni, iar condițiile de climă mai puțin favorabile au amplificat emoțiile. În ciuda ploii, am venit acasă cu un bagaj bogat de amintiri frumoase și lucruri noi învățate pe care le voi aplica în viață”.
Voluntarii sunt mulțumiți de experiență și vor să mai participe la astfel de activități.

 

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location