60 de persoane în etate din Costești au primit pachete alimentare

În fiecare an, voluntarul din Elveția Elda Hiller și prietenii săi vin cu surprize pentru bătrînii nevoiași din satul Costești. Astfel, marți 31 mai 2016, dumneaiei a donat 60 de IMG_3827pachete alimentare persoanelor în etate.

 

Activitatea a fost desfășurată în colaborare cu Asociația Obștească Compasiune, care oferă persoanelor în etate sprijin și atenție. Aceste întîlniri sînt o bună oportunitate să mai discute între ei și să își împartă necazurile. Cu lacrimi în ochi bătrânii povestesc despre viaţa lor din ultimii ani: lipsa medicamentelor pentru tratament, pensile mizere, scumpirea serviciilor comunale, despre multe alte probleme. Cu amară părere de rău au vorbit şi acei bătrâni care nu sunt ajutati de proprii lor copii, rămânând faţă în faţă cu povara anilor.

 

Elda Hiller și-a exprimat regretul că această situație persistă în toată țara, și ar dori ca persoanele în etate din Moldova să ajungă la un nivel de trai, care să le ia durerea din ochi și suflet!

 

Primăria satului Costești aduce sincere mulțumiri doamnei Elda Hiller și AO Compasiune pentru implicare și contribuția esențială adusă pentru bunăstarea persoanelor nevoiașe din satul Costești.

IMG_3770 IMG_3790 IMG_3809 IMG_3823 pachete

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location