VIDEO. „Pe urmele hoardei de aur”. Un oraș din secolul XIV, descoperit pe lunca din Costești a râului Botna

Still0710_00001_(1)Primele lucrări de salvare a sitului arheologic de la Costești au demarat deja, iar „capturile” specialiștilor sunt destul de vizibile. Este vorba de mai multe vase de lut care sunt pe cale de a fi reconstituite, dar și mai multe monede din acea epocă. Potrivit specialiștilor, în perioada medievală (sec. XIV) pe aceste terenuri era amplasat un oraș tătaro-mongol, iar stratul de suprafață este afectat de lucrările agricole, dar și de faptul că în perioada sovietică cursul râului Botna a fost schimbat pentru a face loc acestor terenuri. 

 

Vlad Vornic, director Agenția Națională Arheologică: „În perioada hoardei de aur aici a existat un oraș (musca) înfloritor, după cum dovedesc descoperirile făcute până acum. Este de fapt al doilea oraș din această perioadă după Orheiul Vechi, însă ca dimensiuni îl depășește de două ori”.

 

Potrivit specialistului, din vestigiile găsite, dar mai ales monede, se poate de dovedit științific că acest oraș era mai important chiar și decât Orheiul Vechi. Dezavantajul zonei însă este, potrivit aceleiași surse, că nu este un relief de spectaculos.

„Ca valoare, trebuie să subliniez acest lucru, acest sit nu prezintă doar națională, dar chiar și de interes europea Asemenenea așezări urbane se găsesc și în răsăritul continentului, mă refer la orașele de pe Volga, din Crimeea.  Foarte multe oase de animale s-au descoperit în gropi, și foarte multă ceramică, toată spartă în bucăți, care necesită prelucrare”, a mai menționat acesta. 

 

Pe teritoriul orașului însă se află mai multe terenuri agricole deținute de proprietari diferiți. În timpul lucrărilor care au avut loc pe 6 iulie, a fost prezent la fața locului și primarul Still0710_00002localității.

„Cei care știu ce este aici trebuie să bată alarma, pentru ca să păstrăm măcar de acum încolo ceea ce spun specialiștii. Poate să reușim să întoarcem aceste terenuri în proprietatea statului, pentru ca să valorificăm acest teren ca să-l aducem la importana care o are”, a declarat primarul localității, Natalia Petrea. 

 

Vasile Sulă, proprietarul terenului: „Astea pentru mine sunt dogme și povești. Cu s0itul acesta arheologic ei au trebuit să se trezească cu 40 de ani în urmă să îngrădească. Acum statul dacă vrea să ne ia terenurile trebuie să ne achite bani, dar nu suma care o vor ei, dar suma care o vrem noi”

Natalia Petrea, primarul localității „Trebuie o normă respectivă legală prin care să-i spui omului că statul pune importanță pe terenul respectiv. Sigur se cere o intervenție guvernamentală și parlamentară în acest caz”

Până la intervenția guvernului sau parlamentului în acest domeniu, lucrările pot fi marcate de certuri și ciondăneli. 

Still0710_00003Piese găsite pe șantier urmează să fie depuse fie la muzeul raional de la Văsieni, fie la Muzeul de Istorie, totul în dependență de importanța descoperirilor. Autoritățile locale menționează că vor pe viitor să deschidă și un muzeu al satului.

Nu este prima vizită a arheologilor pe sit. Situl a mai fost cercetat parțial prin săpături arheologice în anii 30, 50 și 90 ai secolului trecut, iar cele mai recente în 2004. Totuși, din cauza mărimii suprafeței, încă nu a fost explorat în totalitate.

(A contribuit cu imagini: Sula Mircea, specialist Secția Cultură Ialoveni)

 

Sursa: www,agora.md

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location