Dezbatere publică la Costeşti: Satul este al nostru

Clubul pentru Cetățenie Activă din satul Costești, r-n Ialoveni, în colaborare cu autoritățile locale au organizat o dezbatere publică la care au discutat propunerile P1430814cetățenilor extrase din Boxele de idei.

 

Amenajarea unui parc de distracţii pentru copii, instalarea semafoarelor și a coșurilor de gunoi în localitate, reparația drumurilor, verificarea activității taximetriștilor, curățarea râului Botna, organizarea Zilei Voluntarilor, amenajarea intrării în sat sunt doar o parte din problemele și ideile de dezvoltare enunțate de locuitorii satului Costești, extrase din Boxele de idei. Pe data de 15 iulie 2016 Clubul pentru Cetățenie Activă de la Costești, în parteneriat cu primăria din localitate au organizat o dezbatere publică la care au pus în discuție toate sugestiile, comentariile și criticile cetățenilor.

La dezbatere au fost invitate mai multor structuri din localitate, care într-un fel sau altul sunt vizate în comentariile cetățenilor, fiind vorba de reprezentanți ai poliției, directori de grădinițe, reprezentanți ai Asistenței Sociale și Medicale, consilieri locali, dar și cetățeni interesați de dezvoltarea localității.    

Președinta Clubului pentru Cetățenie Activă din Costești, Nadejda Catană, a menționat în debutul dezbaterii că Boxele de idei au fost amplasate pe 26 aprilie în incinta primăriei și a Oficiului poștal din localitate. ”În total, din ambele Boxe au fost extrase 51 de comentarii ale cetățenilor. Prin urmare astăzi, la inițiativa primarului și a Clubului nostru organizăm o ședință cu toate instituțiile vizate în aceste comentarii, pentru a dezbate fiecare problemă în parte și a încerca să venim soluții”, a spus președinta Clubului.
 
Maria Bivol, președinta AO ”Alternativa” din Costești, partenerul local al proiectului ”Responsabilitate individuală și cetățenie activă”, a menționat că rolul Clubului pentru Cetățenie Activă este de a mobiliza comunitatea să participe la guvernarea locală, să inițieze anumite proiecte, să lanseze idei, să fie un grup care lobează interesele cetățenilor la nivelul Consiliului local.
 
”În rezultatul instalării acestor Boxe de idei cetățenul ne-a arătat ce-l deranjează. Acesta este un început al dezbaterilor pe care le inițiem acum, pentru a discuta problemele enunțate de locuitorii satului nostru. Nu sunteți chemați la raport, vrem să fie o discuție constructivă și productivă care să ne ajute să dezvoltăm localitatea”, s-a adresat Maria Bivol invitaților la dezbatere.
 
Ea a menționat că din cele 51 de opinii și idei ale cetățenilor, cei mai mulți au venit cu propunerea amenajării unui parc de distracții și odihnă în localitate. ”Mai exact, 15 persoane au pledat pentru aceasă idee. Noi credem că un sat atât de mare precum este Costești, cu 12 mii de locuitori, merită să aibă un parc amenajat cu alei, bănci și terenuri de joacă pentru copii”, a precizat Maria Bivol.
 
Primarul satului Costești, Natalia Petrea, a menționat că unul din obiectivele de bază ale primăriei este de a asigura transparența necesară, astfel încât ”cetățeanul să aibă posibilitatea de a ține legătura cu noi și noi cu el”.
 
”De aceea, am susținut ideea instalării Boxelor de idei în localitate pentru a vedea ce cred cetățenii despre felul cum evoluează lucrurile. Inițial, oamenii erau reticenți și nu se încumetau să lanseze idei, însă după un timp acestea au început să apară. Am desprins aceste sugestii, propuneri, plângeri ale cetățenilor, pentru că democrația înseamnă puterea poporului. Clubul pentru Cetățenie Activă înseamnă cetățeni activi. Primarul de unul singur nu poate face nimic atât timp cât cetățeanul nu se implică. Treptat, gheața începe să se topească și cetățeanul înțelege că el este important. De aceea, eu cred că datorită activismului fiecăruia dintre Dvs. noi vom reuși”, a menționat Natalia Petrea, sugerând directorilor de instituții prezenți la dezbatere să preia ideea instalării Boxelor de idei și în instituțiile pe care le conduc pentru a fi astfel mai aproape de nevoile și interesele cetățenilor.
 
În ceea ce privește inițiativa amenajării parcurilor de odihnă în localitate, primarul a recunoscut că acestea chiar lipsesc din Costești, precizând importanța lor pentru localitate. ”Noi ne-am sesizat în legătură cu acest subiect și am elaborat un proiect care vizează crearea a cinci zone de odihnă în cinci sectoare ale satului. Există și influența vizitelor de peste hotare acolo unde sunt astfel de parcuri, de aceea credem că nu degeaba această problema a devenit prioriatea nr. 1. Primăria va încerca să identifice fonduri pentru realizarea acestui proiect însă este nevoie și de contribuția localității. Satul este al nostru, de aceea trebuie cu toții să punem umărul la dezvoltarea lui”, a precizat Natalia Petrea.
 
Medicul din localitate, Vasile Golban, a apreciat importanța creării unor zone de odihnă în satul Costești, precizând în același timp că ar fi binevenită și crearea unui complex sportiv, care să includă o sală de forță și un teren de fotbal. ”Influența negativă asupra tinerilor întotdeauna este mai puternică, motiv pentru care tânăra generație foarte ușor deviază de la lucrurile bune. Prin urmare, crearea unui compex sportiv ar ajuta tinerii să ducă un mod sănătos de viață”, a spus medicul.
 
O altă problemă care a stârnit discuții aprinse a vizat atitudinea angajaților Asistenței Sociale față de cetățeni și modalitatea de acordare a ajutorului material. În acest context, primarul localității a solicitat angajaților tuturor instituțiilor publice din localitate, incluisv a primăriei, să manifeste o atitudine responsabilă și respectuoasă față de cetățeni. ”Noi cu toții activăm în interesul cetățeanului, el este clientul nostru, de aceea trebuie să avem o conduită adecvată în raport cu cetățeanul”, a spus Natalia Petrea. În ceea ce privește modalitatea de acordare a ajutorului material, s-a propus întocmirea la nivel de localitate a unui regulament, în care să fie stipulate clar toate condițiile pe care trebuie să le întrunească cetățenii pentru a beneficia de ajutorul social.
 

La capitolul instalării semafoarelor în centrul satului, în legătură cu intensificarea traficului rutier, șeful poliției din localitate, Vasile Postică, a menționat că în fond problema este una rezolvabilă. ”Pentru aceasta este necesar de a scrie o cerere la Poliția rutieră, care la rândul său analizează traficul și decide dacă este sau nu necesară instalarea semafoarelor. În opinia mea însă traficul rutier nu este atât de intens în centrul satului încât să fie necesată instalarea semafoarelor. Cred că mai bine ar fi instalarea limitatoarelor de viteză sau a camerelor video de supraveghere”, a precizat șeful poliției locale.    
 
Alte probleme vizate în comentariile cetățenilor țin de instalarea coșurilor de gunoi și organizarea unei zile sanitare în localitate. În acest context, primarul Natalia Petrea a menționat că Consiliul local urmează să stabilească o zi din lună în care cetățenii să facă ordine în spațiul public. ”Cu toții lăudăm frumosul. Dacă ne place frumosul nu ne rămâne decât să-l înmulțim”, a conchis primarul.
 
Lilia Snegureac, managerul proiectului ”Responsabilitate individuală și cetățenie activă” a salutat activismul cetățenilor din Costești și intenția lor de a se implica în soluționarea problemelor comunității. ”Pentru a da o pondere mai mare proiectelor pe care le inițiați la nivel de comunitate, ar fi bine ca ofertele de proiecte pe care le depuneți în adresa finanțatorilor să fie însoțite și de un proces verbal în rezultatul extragerii ideilor din Boxele de idei. În acest fel, finanțatorul se va asigura că ideea implementării unui sau altui proiect este susținută de cetățeni”, a spus Lilia Snegureac.
 
În acest context, primarul localității a menționat că în prezent în localitatea Costești sunt 20 de proiecte, care au un nivel diferit de implementare.
 
La finalul discuțiilor, Maria Bivol și-a exprimat speranța că la următoarele dezbateri vor fi mai puține plângeri și mai multe soluții din partea cetățenilor.

Dezbaterea publică a fost filmată, astfel va fi publicat un material video pe site-ul primăriei www.costesti.md cu cele mai importante momente ale evenimentului. 

Mai multe fotografii de la eveniment pot fi vizualizate aici: https://www.facebook.com/cetatenieactivamd/photos/?tab=album&album_id=218874468512503
 
Dezbaterea publică a fost organizată în cadrul proiectului ”Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă”, implementat de Centrul de Resurse Umane ”DIALOG-Pro”, cu susținerea financiară a Fundației Est-Europene, din resursele acordate de către Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția finanțatorilor.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location