Colindătorii Mănăstirii Oașa au încîntat locuitorii satului Costești în ajun de Crăciun

Mănăstirea Oașa din județul Alba este cunoscută în România ca o mănăstire cu foarte multe tabere pentru tineri. Nu putea să nu aibă și o tabără pentru colindători. Tinerii care au participat la ea se află acum în Moldova și au bucurat cu colinde satul Costești, raioanele Nisporeni, Ștefan Vodă, Călărași și Chișinău. Deși de obicei colindătorii primesc daruri, tinerii colindători de la Mănăstirea Oașa au făcut o excepție: pe lângă colindele lor minunate, din toate regiunile țării, ei au adus în localitatea noastră o serie de cărți.

Inițiatorul evenimentului este părintele Grigore Mereacre, Parohul Bisericii din Costești ”Sf. Trei Ierarhi”, care pentru a doua oară organizează această tradiție de colind în ajun de Crăciun. În acest an, datorită prezenței a unui număr imens de enoriași și colindători, sărbătoarea a avut loc în incinta Liceului Teoretic Costești, sala căreia a fost decorată în spiritul Crăciunului și a stilului național romanesc.

Cetele de colindători au fost primate cu multă căldură și apreciere de primarul satului Costești, Natalia Petrea și preoții din localitate. Evenimentul a fost transmis live și pe pagina de facebook a Bisericii ”Sf. Trei Ierarhi”, care este activă și în această săptămînă prin colindarea tuturor instituțiilorpublice, inclusiv Primăria Costești.

Pentru a vizualiza momentele cele mai inedite de la sărbătoare puteți accesa aici

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location