,,Gala Locală a Tinerilor” ediția a II-a

Sîmbătă, 22 decembrie 2018, Cas de Cultură Costești a găzduit cea de a doua ediție a ”Galei Locale a Tinerilor” din localitate.

Evenimentul a fost dechis printr-un cuvînt de felicitare din partea Nataliei Petrea, primarul satului Costești. Dumneaiei a ținut să aducă mulțumiri tuturor tinerilor din domeniul social, cultural, sportiv și antreprenorial pentru implicare în activități care au avut impact asupra localității și s-au făcut remarcați pe parcursul anului 2018. Tot Natalia Petrea a menționat că anul 2019 va fi plin de activități pentru tineri, deoarece Primăria Costești a reușit să cîștige titlu de Capitală  a Tineretului. Printre principalele activități vor fi festivaluri, instruiri, concursuri, etc.

La eveniment au venit cu felicitări și vicepreședintele raionului Ialoveni, Mereacre Oleg, director interimar al Agentiei Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula, Specialistul principal în domeniul sportului din cadrul Consiliul Raional Ialoveni, Bulgareanu Iurie și Ionaș Veaceslav-Specialist în politici de tineret și sport în satul Costești.

Un aport important a fost din partea antreprenorilor locali, care au contribuit financiar la organizarea acestui eveniment, lucru pentru care administrația publică locală a adus sincere mulțumiri pentru: Ion Meriacre Gheorghe, Marandici Mihail, Asociația Obștesca  Vov-Slav Judo Club, Petrea Marin și Ionaș Ion.

Astfel Primăria Costești a oferit premii, diploma pentru următorii tineri și grupuri de inițiativă:

  1. Membrii echipei satului Costești la sah și dame pentru ”Locul II” în cadrul comitetului Raionului Ialoveni la șah, locul I în cadrul Cupei Președintelui Raionului Ialoveni la șah ediția 2018 și Locul I în cadrul Cupei Raionului Ialoveni la dame. Tinerii echipei: Răileanu Sergiu, Lungu Vladimir, Breahnă Carolina și Bivol Irina.;
  2. Membrii echipei satului Costești la ”Turism și Orientare Sportivă” : Bostan Ștefan, Breahnă Carolina, Borta Ion și Borta Victor. Aceștea fiind învingătorii în cadrul Campionatului Internațional “Moldavian Master Orientering Cup” desfășurat în Republica Moldova la individual (doua locuri de II ,unul de II și unul de I);
  3. Membrii echipei la tenis de masă masculine: Petrea Ștefan, Marandici Nicolae, Bostanică Radu și Ionaș Veaceslav pentru locul I în cadrul Campionatului Raionului Ialoveni la tenis de masă, locul I în cadrul Cupei Președintelui Raionului Ialoveni;
  4. Echipa tenis de masă feminine, membrii: Bivol Parascovia, Bolduratu Alina și Borta Aliona pentru locul II în cadrul Campionatului Raionului Ialoveni la tenis de masă, Locul II în cadrul Cupei Președintelui Raionului Ialoveni;
  5. Echipei satului Costești la baschet și volei masculin. Membrii Sprînceană Mihail, Luca Iacob, Bivol Andrei, Gîncota Victor, Grigoriță Veaceslav, Chitorog Nicolae, Luca Nicolae, Petrea Nicanor, Levinte Grigore, Chitorog Lilian, Dogot Victor pentru locul I în cadrul Campionatului Raional Ialoveni la baschet, Locul I în cadrul Cupei Președintelui raionului Ialoveni, locul III în cadrul campionatului raional și a cupei Președintelui la volei;
  6. Echipe satului Costești la baschet și volei feminine, membrii Bivol Veronica, Cogâlniceanu Daniela, Bolduratu Alina, Bivol Parascovia, Sula Daniela, Bordianu Parascovia, Luca Elena, Luca Maria, Borta Andreea, Mereacre Irina, Beregoi Elena pentru locul II în cadrul Campionatului Raionului Ialoveni, locul II în cadrul Cupei Președintelui Raionului Ialoveni și locul III în cadrul campionatului raional și Cupei Președintelui la volei;
  7. Echipei satului Costești în cadrul Spartachiadei Raionului Ialoveni consacrate Tinerilor și Mișcării Olimpice: Leu Cristina, Ionaș Andrei, Sprînceană Mihail, Diaconu Ion, Bivol Anastasia, Cogâlniceanu Daniela, Meriacre Andrei pentru obținerea locul I la – 2000 m masculin, Locul I și III 1000 m feminin, Locul I, II, III la 100 m masculin, Locul I la 100 m feminine, Locul 1 la aruncarea buzduganului, Locul II trînta natională, Locul II volei. Locul I în clasamentul general.
  8. Mariei Grigoriță, Bortă Valeria și Panfil Cristina ddin cadrul Școlii Muzicale “Filip Todirașcu” pentru locul II și premiul special în cadrul concursului Republican al disciplinelor muzicale teoretice ”Loghin Țurcanu”, Mențiune în cadrul Festivalului Național “Filip Todirașcu”;
  9. Clubului de sport ,,Vov-Slav Judo Club’’, Moraru Sanda, Mereacre Mihaela, Mereacre Veronica pentru 3 locuri premiante în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Judo (Locul III);
  10. Clubului Sportiv “Dunamis” Brăescu Andrei, pentru locul I în cadrul Campionatului Național al Republicii Moldova la Taekwondo și locul II în cadrul Campionatului European din Erevan, Armenia;
  11. Iosip Denis, membrul secției Taekwondo pentru locul I în cadrul Campionatului național al Republicii Moldova la Taekwono și locul I în cadrul Campionatului Internațional din Ucraina;
  12. Membrilor grupului de inițiativă ”Tînărul Ecolog” , membrii: Rusu Ion, Rusu Maxim, Borta Dumitru și Borta Iuliana pentru implementarea proiectului finanțat de Fondul pentru Tineri din raionul Ialoveni, ,,Energia verde pentru o viață mai bună”, în sumă de 8500 lei;
  13. Membrilor grupului de inițiativă “Șah-Mat Olimp”, membrilor Beregoi Constantin, Chitorog Ion, Rusu Sorina, Bordianu Renata, pentru implementarea cu success a festivalului consacrat emeritului șahmatist din localitatea noastră – Profir Vedernicov. Au aplicat cu success la Fondul Pentru Tineri Ialoveni în cadrul proiectului de procurare a meselor de șah și dame în suma de 6000 lei instalate în curtea Liceului Teoretic ”Olimp”;
  14. Alexei Luca, tînărul pictor implicat în activități de tineret și picture murale în spațiile publice, pentru dezvoltarea și promovarea imaginației localității Costești;
  15. Liliei Meriacre, tînăra voluntară ce se implica activ în acțiuni sociale și de voluntariat pentru copii, tineret și a persoanelor în etate pe lîngă biserica ”Sfintul Nicolae” și AO ”Filocalia”;
  16. Tudor Bivol la fel a primit diplomă de merit, acordat de Directorul Intermiar Societății cu Răspundere Limitată ”Pe Costișă” Marandici Mihail;
  17. Vasile Balica, antrenor emerit la Judo, Diplomă de merit și un premiu bănesc din partea Asociației Obștești ”Vov-Slav Judo Club”;
  18. Tudor Grigoriță, profesor de educație fizică și sport din cadrul Liceului Teoretic Olimp;
  19. Ion Dudnicenco, profesor de biologie și ecologie din cadrul Liceului Teoretic Costești a primit diplomă și un premiu bănesc acordat de agentul economic Marin Petrea;
  20. Eugenia Bordianu, profesoară și director educative din cadrul Liceului Teoretic ”Olimp”, Diploma oferită din partea doameni primar Natalia Petrea și premiu bănesc oferit de agentul economic Ionaș Ion
  21. Tudor Iovu, professor de educație fizică și sport din cadrul Liceului Teoretic Costești, Diplomă de merit din partea primarului satului Costești, Natalia Petrea și un cadou bănesc acordat de Directorul interimar a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula;
  22. Tudor Mereacre, coordonator de proiecte AO Alternativa, pentru implementarea proiectului de crearea a parcurilor în satul Costești și a programului de schimb de tineret în România prin Erasmus+.

Sărbătoarea a fost mai interesantă și mai interactivă datorită tinerilor din satul Costești, care au evoluat cu numere artistice, fapt pentru care Primăria Costești adduce sincere mulțumiri:

Levinte Sabina, Sava Tamara, Panfil Kristina, Meriacre Dumitru, Sava Nicolae, elevii Liceului Teoretic Olimp,  ansmablul ”Haiducii”. Un mulțumesc deosebit se aduce prezentatorilor Daniela Sulă și Valeriu Gîncotă!

 

Invităm în anul 2019 tinerii la implicare activă în cadrul activităților din cadrul ”Capitalei Tineretului – 2019”.

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location