A N U N Ț privind sancționarea persoanelor care depozitează deșeurile în locuri neautorizate

Primăria satului Costești atenționează persoanele, care depozitează deșeurile în locuri neautorizate pe teritoriul satului Costești, că vor fi sancționate cu amendă maximă pentru nerespectarea regulilor de asigurare a curăţeniei în localităţile rurale.

Astfel, în cazul în care persoana va încălca regulile de menținere a curățeniei, aceasta va fi atrasă la răspundere contravențională, în baza art.181 din Codul Contravențional, care prevede că încălcarea regulilor de asigurare, în modul stabilit de autoritatea administraţiei publice locale, a curăţeniei în localităţile urbane şi rurale se sancţionează cu amendă de la 18 la 36 de unităţi convenţionale (de la 900 lei la 1800 lei) aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore, cu amendă de la 60 la 180 de unităţi convenţionale (de la 3000 lei la 9000 lei) aplicată persoanei juridice.

Ținem să vă informăm, că colectarea deșeurilor în satul Costești este efectuată de către SRL „Service Tulis”, conform unui program stabilit. Totodată, cetățenii au posibilitatea de a transporta deșeurile la gunoiștea autorizată și în mod individual, pe cont propriu, unde vor achita plata conform deciziei Consiliului Local nr. 6/14 din 31 decembrie 2020, după cum urmează:

  • Pentru persoanele care transportă deșeurile până la un cub – 5 lei/ m3.
  • Pentru persoanele care transportă mai mult de un cub – 20 lei/m3.

Pentru detalii și întrebări privind serviciile companiei care gestionează colectarea și depozitarea deșeurilor, puteți contacta [email protected] sau numelerele de telefon 069390504 / 069118861.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location