Mesajul de felicitare a primarului satului Costești cu ocazia Zilei Profesionale a Lucrătorului din Învățământ

Stimați dascăli, virtual, cu florile recunoştinţei, care nu se ofilesc niciodată, vă urez sănătate, răbdare în astfel de timpuri de criză și cît mai mulţi discipoli de succes, pentru că succesul lor este meritul Dumneavoastră.

Fericit este copilul care găseşte, în fiecare etapă a drumului, pe dascălul capabil să-i insufle treptat forţa şi elanul necesare împlinirii destinului său de om. Fericiți sântem noi comunitatea din Costești, că vă avem pe Dumneavoastră!

În spatele fiecărui om, fie el bogat sau sărac, celebru sau modest se află un dascăl, care a contribuit, în mare parte, la temelia personalităţii lui, în spatele la fiecare comunitate cu oameni bravi se află o armată de profesori, care și-au dedicat anii, înțelepciunea, blîndeațea și noblețea lor. Pentru acest lucru vă mulțumim și vă aducem sincere felicitări cu ocazia zilei profesionale!

Să ne trăiți dragi Profesori!

Cu profund respect, Vasile Borta, Primarul satului Costești

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×