Marți, 8 august 2017, Centrul Militar din Ialoveni, prin intermediul domnului Gîscă Ion a oferit patru cărți în memoria eroilor căzuți în luptele de la Nistru în anii 1991-1992.
Cărțile au fost oferite familiilor celor 3 eroi din satul Costești: Gîncota Vladimir, Meriacre Ion Pimen, Sprîncean Mihail, dar și o carte pentru Biblioteca Publică Costești. Această carte a fost editată cu suportul Guvernului Republicii Moldova, Biroul pentru reintegrare, Ministerul Apărării ca omagiu și recunoștință pentru eroii țării.
Volumul cuprinde 299 de reprezentanți ai structurilor de forță, voluntari, combatanți mobilizați din rezerva militară, care au murit în lupte sau au decedat din cauza rănilor. Cei trei eroi din satul Costești se regăsesc și ei în această ediție specială.