Ziua Independeței marcată în satul Costești

Azi, 27 august 2017, administrația Primăriei satului Costești alături de combatanții războiului de pe Nistru au adus un omagiu, celei de-a 26-a aniversări a Independenței Republicii Moldova.

 

Evenimentul a dat start printr-un marș solemn spre monumentul satului ”Gloria Eroilor”, unde primarul satului Natalia Petrea a felicitat toți costeștenii cu ocazia ”Zilei Independenței” și a menționat: ”Tinerii noștri au luptat în 1991 pentru un singur ideal, pentru un singur cuvînt, care se pare că îl căutăm pînă și astăzi, este vorba de ”LIBERTATE”! Pare banal, dar avem nevoie de libertate în fiecare mișcare a noastră, în fiecare acțiune și cuvînt pe care îl spunem. Îndemn să luptăm și mai departe pentru libertate, pentru că acest lucru ne va face mai puternici ca țară și ca neam. Satul nostru are nevoie de acești eroi care au luptat pentru independența noastră, dar are nevoie și de tineri care nu doar își doresc o țară ca afară, dar și contribuie la acest lucru”. Primarul deasemenea a menționat și numele eroilor din Costești, care au decedat pentru independența Republicii Moldova: Gîncota Vladimir, Meriacre Ion Pimen, Sprîncean Mihail.

 

Președintele Asociației Veteranilor din Costești, Veaceaslav Ionaș a ținut să felicite toți sătenii: ”La mulți ani Moldova, la mulți ani moldoveni!”. Cu un cuvînt de felicitare a venit consilierii locali Alexandra Borta și Parascovia Bivol și medicul de familie Vasile Golban, care au optat pentru politici de stat mai bune pentru cei care au luptat pentru Moldova, și pentru familiile lor. Parascovia Terinte a venit cu un mesaj patriotic exprimat prin poezia Leonidei Lari. Biblioteca Publică Costești a bucurat audiența prin intermediul cititorilor săi cu un recital de poezii patriotice.

 

La final, toți cei prezenți au depus flori la monumentele ce port numele tuturor eroilor din Costești căzuți în luptele pentru Moldova.

 

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×