Primăria Costești a realizat Analiza Funcțională a Capacității Organizaționale

Joi, 22 august 2019 a avut loc cea de a doua ediție a FOCAS-ului ( Analiza Funcțională a Capacității Organizationale) pentru Primăria Costești unde au fost prezenți funcționarii publici și directorii instituțiilor publice din sat.

Analiza a fost desfășurată pe cinci funcții principale: CAPACITATEA DE PLANIFICARE STRATEGICĂ ȘI ORGANIZAȚIONALĂ, CAPACITATEA DE PRESTARE A SERVICIILOR, CAPACITATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR, PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ ȘI TRANSPARENȚA, CAPACITATEA DE MANAGEMENT AL PROIECTELOR. Astfel după prezentarea scopului FOCAS-ului, au avut loc discuții în grup cu angajații Primăriei despre:

  • Principalele aspecte rezultate din analiza de anul trecut;
  • Schimbări pentru anul 2019;
  • Notarea pe baza criteriilor – consensus în acordarea punctajelor;

Scopul acestui exercițiu este să asiste primăriile-partenere în identificarea elementelor critice pentru îmbunatățirea capacității administrative și a furnizării de servicii către comunități, și identificarea domeniilor care necesită imbunatățiri și asistență tehnică din partea programului ”Comunitatea Mea” (CM). Anul trecut, partea de interviuri a fost urmată de elaborarea unui Plan de Acțiuni conținând prioritățile pentru Asistența Tehnică din partea CM, care au fost anexate Memorandmului de Înțelegere cu Primăria Costești. Tot ca urmare a ediției de anul trecut, am avut o radiografie detaliată a situației la acel moment care va fi folosită ca bază de comparație pentru edițiile viitoare. 

Ședința s-a finalizat cu o sesiunea de dezvoltare a Planului de Acțiuni: identificarea priorităților, termenilor limită, resurselor.

Informăm că această activitate face parte din cadrul programului ”Comunitatea Mea”, unde Primăria Costești este parteneră alături de alte 19 primării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *