În Costești vor fi implementate 3 proiecte de către tineri

      P1370893Satul Costești va beneficia de 3 proiecte în următoarele 4 luni și vor fi implementate de către trei grupuri de tineri cu inițiativă din sat. Proiectele selectate fac parte din Programul de Granturi Mici runda a XI-a a Fondului pentru Tineri Ialoveni. 

     Contractele și înmînarea certificatelor de grant au fost semnate vineri, 16 octombrie în cadrul Consiliului Raional Ialoveni. Astfel primul proiect va fi implementat de grupul de inițiativă EcoTerra din   Liceul teoretic ”Olimp”, lider fiind Rodica Novac, mentor Vera Melnic. Proiectul prevede activități de planatare a arborilor și arbuștilor ce au drept scop reducerea degradării solului și alunecărilor de pămînt în regiunea Liceului. 

     Al doilea proiect cîștigat este al Consiliului Local de Tineri din Costești, lider Elena Mahu, care are drept scop realizarea unui concurs de fotografie pentru tinerii din sat și editarea cărților poștale cu cele mai frumoase 5 fotografii care vor fi selectate în urma concursului. Cărțile poștale vor fi distribuite în instituțiile publice, pentru agenții economici acestea vor fi văndute în cadrul unei campanii de fundraising, banii obținuți vor ajuta la continuitatea proiectului.

     Cel de al treilea proiect este inițiat de grupul de inițiativă ”Ingeniousus” din Liceul Teoretic ”Olimp”, lider Victoria Luca, mentor Eugenia Bordianu. Scopul proiectului este de a instala 3 bănci pentru elevi, în curtea școlii.

     Tot în cadrul evenimentului, președintele AO Alternativa și AO Compasiune din satul Costești, au primit cîte o diplomă de gratitudine pentru implementarea cu succes a proiectelor în raionul Ialoveni, și cîte un premiu bănesc.

     La eveniment au venit cu un mesaj de felicitarepentru grupurile de tineri care au cîștigat proiectele, președintele raionului, Anatolie Dimitriu, care a îndemnat tinerii să promoveze participarea civică și altor colegi din toate satele raionului Ialoveni. La eveniment a fost prezent și viceministrul Tineretului și Sportului, Andrei Spînu, care a menționat despre istoriile de succes al asociațiilor obștești din satul Costești și Răzeni, și implicarea voluntarilor în mod activ la viața comunității. Viceministru a anunțat că în scurt timp vor fi anunțate termenii și condițiile pentru Programul de Granturi ai Ministerului, unde tinerii vor avea oportunitatea să aplice în vederea realizării politicilor de tineret. Tudor Grigoriță, vicepreședintele raionului Ialoveni a îndemnat tinerii care fac parte din grupuri de inițiativă să creeze ONG-uri pentru a putea apela la proiecte.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×