Casa de ambalare a strugurilor și fructelor din Costești – exemplu pentru horticultorii din Republica Moldova

4Prima casă de sortare şi ambalare a strugurilor din Moldova a fost dată în exploatare, vineri 30 octombrie, 2015 . Aceasta se află în satul Costeşti, raionul Ialoveni.

Aici fructele vor fi păstrate, sortate şi ambalate corespunzător. Casa de ambalare din Costeşti are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați și o capacitate de 1.500 de tone.

 

Evenimentul a fost deschis de primarul satului Costești, Natalia Petrea, care a ținut să mulțumească tuturor partenerilor implicați în  realizarea acesui proiect și implicării costeștenilor, care au investit din resurse proprii peste 60% din suma totală a proiectului. În cadrul dării în exploatare.

Ministrul în exerecițiu al Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sulă, a fost prezent la tăeirea panglicii tradiționale alături de Vasile Bîtca, ministrul în exercițiu al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, menționînd că „Următorii pași în cadrul Casei de Ambalare este ca să o dotăm pe interior unde producătorii de aici din zonă să-și poată certifica producția pe un sistem online”. La moentul inaugurării a fost prezentă administrația Consiliului Raional, în frunte cu Președintele Raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, reprezentanții programului MAC-P al Băncii Mondiale, producătorii locai, consilieri locali, ș.a.

 

Iurie Bivol, președintele Cooperativei, a făcut o excursie oaspeților prezenți la eveniment, „Avem patru camera de prerăcire în care, concomitent putem să răcim 100 de tone de struguri. În 24 de ore putem răci în jur de 280-300 de tone. În camerele date se poate și de păstrat strugurii după etapa de prerăcire”. 

Casa de ambalare aparţine primăriei satului Costeşti şi va fi dată în locaţiune grupului de producători agricoli care au contribuit la utilarea acesteia. Toţi agricultorii din regiune vor putea beneficia de serviciile întreprinderii contra cost. În scurt timp vor fi instalate toate utilajele de sortare a strugurilor și va fi inițiată procedura de testare a depozitelor frigorifice. Participanții la eveniment și-au exprimat speranța că acest obiectiv va aduce sprijin economic satului prin deschiderea noilor locuri de muncă și oferirea posibilității de a dezvolta afaceri în satul natal.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×