Reparația străzii ”Sf. Mihail și Gavril” a fost finalizată

IMG_1063 - копияDuminică, 8 noiembrie a fost deschiderea oficială a străzii ”Sfinții Mihail și Gavril” din sectorul Gîrlea din satul Costești. Lucrările de reparație au început din 28 octombrie, 2015, și au fost finalizate la începutul lunii noiembrie.

 

Calitatea drumului a fost verificată de primara Natalia Petrea, dar și consilieri locali și raionali, prezenți la eveniment. Petrea a menționat că ”Un drum modern le oferă oamenilor nu doar comoditate, ci și posibilitatea cetățenilor de a se deplasa mai rapid și mai ieftin, un stimulent pentru costeșteni să contribuie la dezvoltarea comunitară”. La darea în exploatare a drumului a fost și preotul Tudor Borta, care a realizat o slujbă de sfințire a străzii. Beneficiarii din regiune au realizat pentru consătenii lor o masă de sărbătoare, unde au fost invitați toți doritorii și au mulțumit echipei de lucru, care au finalizat lucrările într-un timp atît de scurt.

 

Amintim că asfaltarea acestei porțiuni de drum a fostrealizată de Primăria satului Costești, care a alocat 100 000 lei, și contribuția cetățenilor, în valoare de 50 000 lei. Administrația Primăriei îndeamnă să urmeze acest model de cooperare și contribuție a cetățenilor în vederea realizării mai multor proiecte în toate domeniile.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×