Proiecție de film în satul Costești, cu ocazia campaniei “16 Zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

2011.11.25-SWAVaction3Voluntara de la Corpul Păcii Cynthia Katocs, împreună cu partenerul din cadrul Primăriei Costești, organizează o proiecție de film, cu ocazia Campaniei “16 Zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.

 

Evenimentul va avea loc miercuri, 25 noiembrie 2015, ora 15.00, în sala de ședințe al Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor Avante, din Casa de Cultură Costești. Filmul poiectat va fi ”Culorile”, iar la final va fi organizată o facilitare despre subiectul abordat în cadrul filmului, și vor fi distribuite materiale informative. Accesul este liber pentru toți doritorii, și sînt rugați să fie punctuali, pentru a putea fi eficientă vizionarea producției.

 

În Moldova, 63 % din  femei au suferit pe parcursul vieții cel puţin una din formele de violenţă (fizică, sexuală, psihologică) din partea soţului/partenerului.  Conform unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică în comun cu Organizația Națiunilor Unite, 12 % de femei au fost supuse tuturor formelor de violență, iar fiecare a 10-a femeie a fost supusă violenței economice cel puțin odată pe parcursul vieții. 19% de femei au fost supuse violenței sexuale cel puțin o dată pe parcursul vieții.

 

Republica Moldova s-a angajat să pună capăt violenței împotriva femeilor prin ratificarea Convenției ONU privind eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeii (CEDAW) și adoptarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Comitetul CEDAW, care a examinat progresele Moldovei în implementarea Convenției în octombrie 2013, a salutat un șir de progrese, inclusiv crearea Consiliului pentru Prevenirea și Combaterea Discriminării și Asigurarea Egalității în 2013, adoptarea Legii nr. 121 cu privire la asigurarea egalității în 2012 și a Legii  nr. 45-XVI cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie în 2008.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×