ANUNȚ! Inspectoratul de Poliție Ialoveni invită cetățenii la o ședință publică privind situația criminogenă în satul Costești

În urma declarațiilor apărute pe un grup public al rețelei de socializare Facebook și a acuzațiilor grave expuse de către cetățenii satului Costești, Inspectoratul de Poliție Ialoveni în colaborare cu postul de poliție local invită toți cetățenii, dar în mod special comentatorii postării și persoanele care au avut de suferit în urma infracțiunilor la o discuție publică despre situația criminogenă din localitate.

Discuția publică va avea loc miercuri, 30 mai 2018, ora 10.00 în incinta Primăriei Costești, sala de ședințe, etajul II.

La eveniment vor participa Şeful al IP Ialoveni, Locotenent colonel de poliţie-Pavel Damaschin, vicepreședintele raionului Ialoveni-Oleg Mereacre, șeful postului local de poliție-Vasile Postică, viceprimarul satului Costești-Andrei Țurcan și membrii gărzii populare.

Totodată, Inspectoratul de Poliție Ialoveni, în legătură cu situația criminogenă din Costești, începînd cu data de 29 mai 2018, va desfășura următoarele acțiuni pe teritoriul localității:

-razii zilnice, îndeosebi patrulări pe timp de noapte a serviciilor polițienești ale Inspectoratului,

-se va atrage atenție deosebită persoanelor care se plimbă pe timp de noapte,

-se vor controla sectoarele din satul Costești, care au atestat o creștere a infracțiunilor, îndeosebi cele patrimoniale,

-se vor desfășura acțiuni operative în vederea descoperirii infracțiunilor și contracararea lor,

-se vor îndeplini acțiuni, care vor avea scopul de prevenire a furturilor.

Administrația Publică Locală informează că membrii Gărzii Populare vor efectua razii pe toate sectoarele localității în vederea contracarării infracțiunilor.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location