Exerciții în satul Costești privind Protecția Civilă

Vineri, 26 octombrie 2018, satul Costești alături de alte localități din raionul Ialoveni a fost gazda aplicațiilor de protecție civilă la tema: ”Acțiunile organelor de conducere și forțelor protecției civicle ale raionului la organizarea lichidării consecințelor cutremurilor de pămînt, inundațiilor catastrofale, avariilor de producție și epizootiilor”.

Astfel scenariu simulat a presupus că în urma unui cutremur mare barajul de protecție a Lacului de acumulare Costești s-a surpat și a inundat toată albia rîului Botna inclusiv gospodăriile oamenilor. Astfel s-a luat exemplu ograda locuitorului Ion Grigoriță unde lucrătorii primăriei au construit un baraj de protecție, iar serviciul de pompieri au pompat apa din beci și din curte. Echipa de protecție civilă a grădiniței nr. din ”Andrieș” au simulat transportarea unei victime ale cutremurului dintr-un subsol conform normelor de protecție, apoi a fost preluată de serviciul de urgență.

Inspectoratul Raional de Poliție Ialoveni au simulat prinderea unui hoț și încătușarea acestuia, serviciul de situații excepționale alături de lucrătorii primăriei Costești au evacuat mobila, ca urmare a unor consecințe grave a inundațiilor.

Departamentul Situațiilor Excepționale Ialoveni au organizat aceste acțiuni în colaborare cu Primăria Costești, instituțiile de învățămînt și alte servicii publice desconcentrate ca măsură de prevenire și instruire a personalului în caz de situații excepționale.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×