Noi măsuri împotriva pandemiei de COVID19 pentru satul Costești

Stimați Costeșteni,

În urma instituirii stării de urgență în țară și a numărului mare de cazuri de infectare cu Covid19 în satul Costești, dar și a depistării încălcărilor măsurilor impuse privind activitatea terenurilor sportive de pe teritoriul localității, primăria Costești intervine cu rugămintea de a respecta măsurile impuse la nivel național.

Vă aducem aminte că se interzice desfășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor publice, mitingurilor și a altor acțiuni în masă precum întreceri sportive atât în spații închise, cât și spații deschise. Deasemenea se sistează organizarea ceremoniilor de celebrare a înregistrării solemne a nou-născutului şi căsătoriilor jubiliare, inclusiv celebrarea căsătoriei, astfel asigurându-se încheierea căsătoriei exclusiv în incinta serviciului stare civilă/centrului multifuncțional şi doar în prezența exclusivă a mirilor.

Rugăm să respectați în continuare distanța socială în magazine, instituții publice și transport public, evitați cît mai mult posibil deplasarea în zone aglomerate precum centrul satului, în special în zilele de weekend.

În continuare purtăm mască de protecție atât în interiorul spațiilor publice, cât și în stradă în vederea reducerii incidenței cazurilor de Covid19 în satul Costești, în caz contrar se vor sesiza organele de drept și se vor aplica amenzile de rigoare.

Aveți grijă de sănătatea Dvs. și a celor din jur!

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×