Gala Fotbalului din satul Costești și-a premiat cei mai buni jucători

Sîmbătă, 23 decembrie 2017, Primăria Costești a organizat ”Gala Locală a Fotbalului”, care are scopul de a premia și a aduce un moment de apreciere sportivilor pentru rezultatele remarcabile a echipei de junior și seniori de fotbal a satului Costești, în cadrul Campionatului raional de Fotbal, ediția 2017.

Evenimentul a dat start cu un cuvînt de felicitare din partea primarului Natalia Petrea, care a ținut să mulțumească sportivilor pentru stăruința și efortul depus zilnic ca să atingă aceste rezultate, dar și specialistului pe politici de tineret și sport din cadrul primăriei Costești, Veaceaslav Ionaș, pentru timpul și dedicația care o depune de ani buni pentru întreg sportul localității. Secretarul Asociației Raionale de Fotbal Ialoveni (ARF), Andronachi Eugen a venit cu premii pentru echipa de fotbal junior și seniori și cu un moment de apreciere pentru sportivi. Totodată secretarul ARF a oferit din partea asociației o diplomă pentru contribuția substanțială în dezvoltarea fotbalului din satul Costești, primarului satului Natalia Petrea. Cu mesaje de susținere au venit și consilieri locali și suporteri ai fotbalului din sat.

Împreună cu primarul , Veaceaslav Ionaș a oferit fotbaliștilor diplome de merit și premii bănești ambelor echipe. Primăria Costești, vine cu mulțumiri tuturor agenților economici din localitate și suporterilor fotbalului pentru susținerea echipelor satului, în special lui: Mihail Marandici, Ion Mereacre, Mihail Macari, Ion Negru, Vasile Balica, Alexei Diaconu, Andrei Țurcan, Oleg Mereacre, Gheorghe Ionaș,Mihail Bujor, Vladimir Ionaș, Valentin Sprînceană, Vasile Goro, Alexei Rusu și alți susținători ai fotbalului din Costești.

Amintim că Echipa de fotbal, atît Juniori cît  și Seniori a satului Costești au cîștigat locul I în cadrul ”Campionatului Raional de Fotbal, ediția 2017”.

 

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×