Primara satului Costești, Natalia Petrea a participat, miercuri 4 noiembrie, 2015 la forumul regional al Congresului Autorităților Locale din Moldova, desfășurat în orașul Hîncești.
Pe agenda forumului a fost prezentarea bunelor practici și a unui schimb eficient de experiență dintre primarii localităților din Moldova privind cooperarea intercomunitară. Primăria din Ciuciuleni, Drăgușenii Noi, Secăreni și Pașcani au prezentat Acordul de Asociere Intercomunitară, care are drept scop organizarea, reglementarea, furnizarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului multifuncțional de prestare a serviciilor comunale pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale semnatare.
În cadrul evenimentului, primarii au fost îndemnați să aplice acest model de bună practică pentru localitățilepe care le conduc și să aplice la proiectele care au drept scop dezvoltarea comunitară.