Satul Costești la înălțime în cadrul Festivalului Raional al Tinerilor Activi

112    De ziua Internațională a Drepturilor Omului, 10 decembrie 2015, administrația raionului Ialoveni, a desfășurat Festivalul Raional al Tinerilor Activi, ediția a VI-a.

 

Evenimentul a fost deschis de către președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, care a felicitat tinerii cu obținerea titlului de ”Capitala Tineretului 2016”, și a îndemnat toți actorii din domeiu să se implice activ în activitățile anului care vine. Ministra Tineretului și Sportului din Moldova, Loretta

Handrabura a venit cu un mesaj de susținere a tuturor tinerilor participanți la festival, dar și a profesorilor și coordonatorilor care i-au inițiat în activități de voluntariat.

 

În cadrul concursului au fost realizate 23 de prezentări ale tinerilor, pentru 10 secțiuni de concurs. Juriul, format din Grigoriță Tudor, Vicepreşedinte al raionului Ialoveni; Tozlovanu Sorin, şef, Direcţia Administraţie Publică; Gurău  Sergiu, preşedinte, A. O. ,,Eco-Răzeni”; Buruiană Mariana, coordonatorul naţional al Programului ,,Fondul pentru Tineri din Moldova;  Curoșu Doru, preşedinte în exerciţiu, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova au apreciat prezentările cu note. Astfel, satul Costești a obținut următoarele premii:

 

Secţiunea  ,,Cel mai Activ Grup de Iniţiativă al Anului 2015”. Grupul de iniţiativă ,,Alternativa”, Costeşti, lider: SVIDERSCHI Aurica,  carea primit o diplomă de laureat, trofeul festivalului, flori şi un premiu de 700 lei;

Secţiunea  ,,Centrul de Resurse pentru Tineri al Anului 2015”, BIVOL Maria, şef – coordonator, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ,,Avante”, Costeşti,  care a primit acelașii premiu;

Secţiunea  ,,Cel mai Reuşit Proiect pentru Tineret al Anului 2015”,  Proiectul ,,Solidaritate între generaţii”, Elena BÎRCĂ, coordonator de voluntari, A. O. ,,Alternativa”, Costeşti.

 

Diplome de participare au primit Elena Bîrca și Aurica Sviderschi pentru secțiunea ”Voluntarul Anului 2015”, Maria Bivol pentru participare la secțiunea ”Jurnalistul Anului 2015”, Elena Mahu și Aurica Sviderschi pentru participare la secțiunea ”Proiectul Anului 2015”.

 

 

Președintele A.O. Eco-Răzeni, Sergiu Gurău a venit cu un mesaj de felicitare pentru 5 ani de activitate a Fondului pentru Tineri Ialoveni, și a ținut să ofere diplome de onoare pentru cei mai importanți actori din domeniul tineretului, care au pus umărul la activitatea Fondului. Natalia Petrea, primarul satului Costești, directorul Liceului Teoretic ”Olimp”, Maria Bivol și directorul Liceului Teoretic ”Costești”, Svetlana Borta, de asemenea a primit cîte o Diplomă de recunoștință  pentru buna colaborare și sprijinul acordat în cadrul dezvoltării programului raional ”Fondul pentru Tineri”, în perioada  2010-2015.

 

Festivalul s-a încheiat cu evoluarea trupei Megapolis, care au interpretat o serie de cîntece în stil retro. De asemenea au evoluat Cercul dramatic din cadrul Liceului Teoretic „Andrei Vartic” cu o piesă de teatru în stil etnofolcloric.

 

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×