Primăria Costești – model de bună practică în democrația locală și guvernarea etică

Miercuri, 27 septembrie 2017, Primăria Costești participă la evenimentul ”Viziuni comune:bunele practici în democrația locală și guvernarea etică” organizat în cadrul programului tematic ”Consolidarea cadrului instituțional al guvernării locale”, parte a Parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Consiliul Europei pentru buna guvernare 2015-2017, pentru Armenia, Azerbaijan, Georgia, Moldova, Ucrina și Belarus.

Programul este implementat de către Congresul Puterilor Locale și Regionale ale Consiliului Europei în colaborare cu Directoratul General pentru Democrație, unde satul Costești, alături de localitățile Palanca și Budești au beneficiat de un grant pentru asigurarea unei buni guvernări locale.

Natalia Petrea, primarul satului Costești a prezentat rezultatele proiectului implementat în termen de 6 luni cu suportul Consiliului Europei. Printre principalele activități fiind:

-2 dezbateri publice organizate de Clubul de Cetățenie Activă din Costești,

-un training organizat pentru funcționarii publici din Primărie și conducătorii instituțiilor publice din satul Costești despre transparența activității lor, site-ul costesti.md și cadrul legal,

-7 consultări publice cu cetățenii satului Costești organizate în diferite zone ale satului,

– sondaj local organizat privind nivelul de informare a costeștenilor despre transparența Primăriei și efectele proiectului,

-7 camere video de supraveghere instalare în interiorul și exteriorul Primăriei Costești,

-Primăria a fost echipată cu cameră foto și video, laptop, scaner și alte accesorii

-a fost realizat un update al site-ului costesti.md

-au fost transmise live o ședință a Consiliului Local Costești și un eveniment public.

La eveniment au fost prezenți Svetislav Paunovic, coordonatorul de proiectului dat din cadrul Consiliului Europei, Sorin Ioniță, expert internațional, Gheorghe Carasene, coordonator național. Totodată pentru a prelua bunele practici a localităților beneficiare de proiect au fost prezenți mai mulți primari, printre care Serghei Boiștean, primar de Purcari, Vladislav Cociu, primar Carahasani, Nina Costiuc, primar de Budești, Sergiu Pricop, primar de Antonești, Valeriu Tabunșcic, primar de Căplani, Ion Veleșco, primar de Crocmaz și larisa Voloh, primar de Palanca.

Echipa de proiect din oficiul Consiliului Europei la Chișinău a oferit oportunitatea primarilor  de a face schimb de opinii și experiențe cu privire la provocările zilnice, rolul responsabilității lor, ca lideri ai schimbării, necesitatea unei planificări strategice, etc.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

×