Ziua Europei și a Victoriei onorate în satul Costești

În ziua de 9 mai 2016, satul Costești a comemorat eroii săi și a adus un omagiu participanților în al doilea Război Mondial.P1410430

 

Astfel, Primăria satului Costești a organizat un marș pînă la monumentul eroilor din preajma Liceului Teoretic ”Olimp”. Delegația prezentă, alături de consilierii locali, reprezentanții instituțiilor de învățămînt din sat, elevii acestora, și cetățeni de rând au asistat la slujba  de pomenire dedicată eroilor din primul și al doilea Război Mondial.

 

Preotul Ioan Grigoriță și Ioan Scutaru au susținut o predică celor prezenți și a îndemnat locuitorii satului Costești să fie însoțiți de pace oriunde ar merge, și să fie iertători și cu Dumnezeu în inimă, căci doar astfel pacea se va menține pe Pămînt, începînd cu fiecare dintre noi.

 

Primarul satului Costești Natalia Petrea, a luat cuvîntul și a menționat că în satul Costești sînt doar 2 veterani ai celui de al doilea război mondial, dintre care Vasile Bivol, care din motive de sănătate nu a putut onora cu prezența și Ion Mereacre. Acești doi eroi vor primi din partea statului un premiu de 10 000 lei. Deasemena vor primi un mic ajutor a câte 1000 de lei și văduvele eroilor căzuți în război. Natalia Petrea a ținut să menționeze că pacea este cel pozitiv lucru care se poate întîmpla unui popor, de aceea este important ca sătenii să fie întrei ei pașnici, P1410251binevoitori și înțelepți.

Cu un mesaj de felicitare a venit și vicepreședintele raionului Ialoveni, Tudor Grigoriță, care a menționat despre importanța înțelegirii corect a acestei sărbători și necesitatea studierii istoriei corecte ale neamului nostru. Președintele asociației veteranilor de război din satul Costești,  Veaceaslav Ionaș a vorbit despre momentele grele și de cumpănă prin care a trecut alături de camarazii săi în războiul din 1992.

 

Ion Mereacre, unul din veteranii de război a povestit despre momentele dureroase trăite în timpul celui de al doilea război mondial, despre gloanțele primite și aminitrile negre care le a avut, și nu le dorește la nici-un urmaș al acestui pămînt să le cunoască. La cei 90 de ani ai săi, Ion Mereacre a recitat o poezie despre Ștefan cel Mare și hotarele țării, fiind aplaudat și felicitat pentru dîrzenie.P1410320

 

Elevii celor 3 isntituții de învățămînt din satul Costești au venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Europei și Victoriei, iar cititorii Bibliotecii Publice au susținut un recital de poezii, care au exprimat recunoștința eroilor căzuți în război pentru patrie, și au venit cu un mesaj clar, că își doresc pace pentru o lume mai bună.

 

Evenimentul a culminat cu depunderi de flori și muzică patriotică.

DISTRIBUIE

RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ

Edit Location

×
Delete this location